Replicile de despărţire se împart în idioate, răutăcioase, penibile şi “nu ai vrea să auzi asta vreodată”. Câteva exemple din ultima categorie avem în filme şi, credeţi-ne, e mai bine să auzi orice, decât să primeşti asemenea “palme”.

Cele mai IDIOATE replici de despărţire. Cum să spui aşa ceva?

“O relaţie, cred, este ca un rechin. Ştii? Trebuie să meargă întotdeauna înainte, altfel moare. Iar eu cred că avem în faţă un rechin mort” (Annie Hall)

Hei, psihopatule, nu avem ce discuta, OK? S-a terminat. Dispari din tricoul meu cu Van Hale, până nu se ia blestemul şi se despart şi ei” (The Wedding Singer)

OUCH! Cele mai RĂUTĂCIOASE replici folosite pentru a da papucii

Am inventat un dans nou. Se numeşte «vezi-ţi de viaţa ta»” (Superstar)

Dacă vreau să fiu senator, trebuie să mă căsătoresc cu o Jackie, nu cu o Marilyn” (Legally Blonde)

Sincer, draga mea, nu-mi pasă câtuşi de puţin” (Pe aripile vântului)

Ce înseamnă de fapt cele mai comune texte de despărţire

O să ai în viaţă sentimentul că fetele nu te plac pentru că eşti tocilar. Dar vreau din tot sufletul să ştii că nu va fi aşa. Va fi din cauză că eşti un nemernic” (The Social Network)

După cum ştii, te iubesc foarte mult, dar…” (Forgetting Sarah Marshall)

TOP 7 vedete care au fost părăsite prin SMS

Nu vreau să te mint. Nu pot să spun adevărul. Aşa că s-a terminat” (Closer)