Avril Lavigne s-a despărțit de iubitul ei după un an de logodnă. În prezent, are o relație cu un rapper foarte cunoscut

Una caldă, alte rece pentru Avril Lavigne. Artista părea mai fericită ca niciodată alături de iubitul ei, dar fericirea lor nu a durat prea mult. Cei doi s-au logodit anul trecut, iar acum a decis să pună punct relației lor. Însă, Avril nu a stat prea mult timp singură și are un nou iubit.

Publicat: 22 februarie 2023, 13:31

Avril Lavigne este una dintre artistele care au fost pe val la începutul anilor 2000. În ultima perioadă, aceasta nu a mai fost la fel de vocală pe plan muzical. Este de înțeles de ce. Vedeta s-a dedicat planului personal. Și chiar dacă nu a mers atât de bine precum se aștepta, nici nu are motive să se plângă. După despărțirea de Mod Sun confirmată de cei de la TMZ, Avril are un nou iubit.

Înainte de a merge pe drumuri separate, se pare că Avril și Mod au făcut tot posibilul să repare relația lor. Au avut multe momente de pauză, iar acesta a fost primul semnal că ceva ok. Deși aveau planuri de căsătorie, se pare că cel mai bine le este pe cont propriu. Însă, ce au vrut să precizeze de la început este faptul că niciunul dintre ei nu „călcat strâmb” în perioada în care au format un cuplu.

Acum, după despărțire, Avril Lavigne și-a găsit fericirea în brațele lui Tyga. Rapperul este cunoscut pentru relația pe care a avut-o în adolescență cu miliardara Kylie Jenner. Avril și Tyga au fost surprinși sâmbătă seara după ce au ieșit de la cina pe care au luat-o la NOBU.

Avril Lavigne s-a despărțit de iubitul ei după un an de logodnă. În prezent, are o relație cu un rapper foarte cunoscut

Te-ar mai putea interesa
Ellie Goulding îmbrăcată într-o ținută elegantă în timp ce cântă la microfon
Ellie Goulding a dezvăluit că noul ei album va fi foarte personal: „Am scris despre ce s-a întâmplat în viața mea”
Ellie Goulding a dezvăluit că noul ei album va fi foarte personal: „Am scris despre ce s-a întâmplat în viața mea”
Taylor Swift îmbrăcată într-o ținută roșie în timp ce îl îmbrățișează pe Travis Kelce
Fanii au creat un „contract de despărțire” între Travis Kelce și Taylor Swift, iar zvonurile false s-au răspândit rapid pe internet
Fanii au creat un „contract de despărțire” între Travis Kelce și Taylor Swift, iar zvonurile false s-au răspândit rapid pe internet
Angelina Jolie îmbrăcată într-o rochie argintie, strălucitoare, fără mâneci
Angelina Jolie și rapperul Akala „nu sunt împreună”. Actrița și muzicianul sunt prieteni de „mai mulți ani”
Angelina Jolie și rapperul Akala „nu sunt împreună”. Actrița și muzicianul sunt prieteni de „mai mulți ani”
Recomandările ZUTV.ro
1
O imagine cu Sia cântând la microfon
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în mijlocul unei dispute aprinse pentru custodia fiului lor de doi ani. Daniel Bernad susține, într-un nou dosar depus în instanță, că...
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
2
Rosalia îmbrăcată cu o rochie neagră elegantă
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
Cea mai recentă lansare a cântăreței ar putea fi un mesaj adresat lui Rauw Alejandro, fostul ei partener. Iată ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa Berghain. Rosalía...
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
3
Două imagini cu Antonia îmbrăcată casual
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic. Diva a oferit mai multe detalii despre noul ei single într-un mesaj publicat pe profilul ei de Instagram. Artista a mărturisit că este extrem...
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
4
O imagine cu Sophie Turner îmbrăcată cu un hanorac negru
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Actrița din Game of Thrones ar fi fost la o „întâlnire secretă” cu interpretul piesei Yellow, la scurt timp după ce relația ei cu aristocratul Peregrine...
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
5
Dua Lipa alături de Callum Turner la un eveniment, ambii îmbrăcați în ținute elegante
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, declarând că ea este „cea mai frumoasă femeie din lume”. Actorul a dezvăluit „regula” lor pentru a face relația să funcționeze, în ciuda programelor...
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Parteneri
×