Toți ne-am jucat măcar o dată ”Adevăr sau provocare”. E unul dintre cele mai distractive jocuri între prieteni. Poți să afli lucruri interesante sau să îți pui amicii în ipostaze amuzante. Însă ”Adevăr sau provocare” e pe cale să fie detronat. A apărut un alt joc, cu miză mult mai mare, care i-ar putea lua locul. 

”Truth or Drink” se numește cea mai nouă provocare de pe internet. Regula e simplă: oameni care au format un cuplu, la un moment dat, stau față în față și își pun întrebări. Cel care e luat la rost poate alege să răspundă sau să bea un shot, dacă nu vrea să dea un răspuns.

VEZI ȘI | TOP 8 lucruri care vor schimba tot ce știai până acum despre înșelat!

E o metodă foarte ingenioasă de a rezolva toate dilemele cu care ai rămas după o relație încheiată. Tot ce vrei să afli de la fostul sau fosta își poate găsi răspunsul. Și dacă la început e reticent și alege să bea în loc să-ți spună adevărul, cu cât se adună mai multe pahare, cu atât vorbește mai ușor.

Ce zici, ți-ar plăcea să încerci asta cu fostul tău? Ce l-ai întreba?