Oh boy! Au trecut 20 de ani de când Spice Girls au luat cu asalt muzica internațională şi au dat totul peste cap cu "Wannabe", piesă care a fost desemnată cea mai "catchy" din toate timpurile. 20 de ani în care cele cinci fete, Mel C, Mel B, Emma Bunton, Geri Halliwell şi Victoria Adams, acum Beckham, au avut un succes nebun. Chiar şi după ce s-au despărțit, în 2000! Pentru că toată lumea încă le fredona hiturile şi spera să le vadă din nou împreună.

De fapt, ele s-au şi reunit în 2007 şi au început un turneu mondial, însă au luat din nou pauză după câteva luni, fiecare dintre fete având alte priorități pe plan personal şi profesional. Ulterior, Spice Girls au mai participat ocazional la evenimente împreună şi chiar au cântat la festivitatea de la Jocurile Olimpice din 2012, însă nu s-a mai pus problema unei reuniri pentru un proiect nou. Acum, la 20 de ani de la lansare, s-au gândit să facă un turneu mondial aniversar, însă Victoria Beckham şi Mel C au spus pas, din câte se pare.

OMG! Spice Girls caută soliste pentru turneul aniversar

Spice Girls au fost un adevărat fenomen pe piața muzicală şi chiar au dat startul unui curent ce a primit numele de Girl Power. De-a lungul timpului au vândut 75 de milioane de discuri şi au avut 9 piese de No. 1.

Dacă nu-ți mai aminteşti primul lor clip, Wannabe, sau pur şi simplu nu l-ai prins, ți-l lăsăm aici. Crezi că azi s-ar mai fi transformat în HIT?

Eşti curios să vezi cum arată acum Spice Girls? Hai să-ți arătăm!

Mel B (Scary Spice)


Foto: Hepta

Mel C (Sporty Spice)


Foto: Instagram

Emma Bunton (Baby Spice)


Foto: Hepta

Geri Halliwell (Ginger Spice)


Foto: Hepta

Victoria Beckham (fostă Adams, Posh Spice)


Foto: Hepta