Manichiura preferată a vedetelor de la Hollywood. Cum să-ți faci unghiile vara asta

A cucerit deja vedete, influencere și femei obișnuite. Toate au văzut tutoriale pe rețelele de socializare și au decis să o încerce. Manichiura care este preferata vedetelor de la Hollywood este cea americană. Seamănă destul de mult cu manichiura french, dar aspectul final este unul mai discret.

Publicat: 11 august 2023, 10:41 / Actualizat: 8 septembrie 2023, 13:22

Tom Bachik, unul dintre cei mai cunoscuți nail artiști de la Hollywood, a povestit că a făcut cunoștință pentru prima dată cu manichiura americană în anii ’90. Atunci, abia absolvise școala de manichiură.

„O tehnică foarte bună pentru a obține o astfel de manichiură este să aplici mai întâi albul de pe vârful unghiei. Apoi, să aplici stratul final de ojă pe toată unghia, inclusiv peste oja albă. Acest lucru ajută la obținerea acelui efect soft pe care și-l dorește toată lumea”, a spus Bachik.

Cine se ocupă de manichiura preferată a vedetelor de la Hollywood

Știm deja că de părul și coafurile vedetelor de peste ocean se ocupă Chris Appleton, iar machiajele meteu în vogă le face Mario. Iată că și pentru unghii divele au un preferat la care apelează. Acesta este Tom Bachik. Selena Gomez, Jennifer Lopez și Margot Robbie sunt doar câteva dintre clientele lui.

Tom le-a cucerit cu tehnica lui și cu cele mai noi tendințe. Unele dintre cele main oi creații ale lui sunt unghiile Selenei. “Manichiura americană de primăvară” a scris artistul în dreptul imaginii.

Și unghiile făcute pentru Margot Robbie s-au bucurat de apricierea fanelor. Artista a strălucit la Met Gala.  “Frumoase” a scris artistul.

Jennifer Lopez apelează la serviciile lui și atrage toate privirile cu unghiile ei. “Unghiile fetelor hot” a scris Tom Bachik la descrierea pozei cu unghiile lui J. Lo.

Printre cele mai recente cliente ale lui Tom se numără și Nicola Peltz. Iubita lui Brooklyn Beckham a ajuns la el prin intermediul Selenei și nu a regretat alegerea făcută. Bachik merge pe modele simple, nude, pe care le accesorizează cu elemente grafice.

Diferențe între manichiura franțuzească și manichiura americană

Dacă nu sutem foarte atente putem spune că sunt la fel. Dar există unele detalii care fac diferența. Una dintre cele mai importante diferențe dintre manichiura franțuzească și manichiura americană este că la cea din urmă toată unghia este acoperită cu ojă în culori cât mai naturale. La stratul care acoperă unghia se folosesc culori nude, roz pal sau bej. Deosebirea este că la manichiura franțuzească vârful unghiei este păstrat alb.

La manichiura americană se pot folosi culori pentru vârful unghiilor. Tom a folosit această variant la unghiile pe care le-a făcut lui Heidi Klum.  “Paleta de Culori de Weekend” a scris el.

Și ultimul detaliu care face diferența între manichiura french și cea americană este dat de forma unghiei. Dacă la french forma poate fi alungită sau pătrată, la cea americană este un singur tip de unghie: cea pătrată. Fie că sunt mai lungi sau mai scurte, important este să ca unghiile să fie pătrate.

“The MOTHER” este comentariul artistului pentru această imagine cu unghiile lui Jennifer Lopez.

Te-ar mai putea interesa
Uită de french nails! Manichiura americană face furori în rândul vedetelor
Uită de french nails! Manichiura americană face furori în rândul vedetelor
Uită de french nails! Manichiura americană face furori în rândul vedetelor
Chris Appleton, hairstylistul preferat al vedetelor de peste Ocean s-a logodit. Cine este iubitul lui

Nail artistul care se ocupă de manichiura lui Jennifer Lopez și a Selenei Gomez a dat verdictul. Care este trendul pentru 2023

Recomandările ZUTV.ro
1
O imagine cu Sia cântând la microfon
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în mijlocul unei dispute aprinse pentru custodia fiului lor de doi ani. Daniel Bernad susține, într-un nou dosar depus în instanță, că...
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
2
Rosalia îmbrăcată cu o rochie neagră elegantă
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
Cea mai recentă lansare a cântăreței ar putea fi un mesaj adresat lui Rauw Alejandro, fostul ei partener. Iată ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa Berghain. Rosalía...
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
3
Două imagini cu Antonia îmbrăcată casual
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic. Diva a oferit mai multe detalii despre noul ei single într-un mesaj publicat pe profilul ei de Instagram. Artista a mărturisit că este extrem...
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
4
O imagine cu Sophie Turner îmbrăcată cu un hanorac negru
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Actrița din Game of Thrones ar fi fost la o „întâlnire secretă” cu interpretul piesei Yellow, la scurt timp după ce relația ei cu aristocratul Peregrine...
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
5
Dua Lipa alături de Callum Turner la un eveniment, ambii îmbrăcați în ținute elegante
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, declarând că ea este „cea mai frumoasă femeie din lume”. Actorul a dezvăluit „regula” lor pentru a face relația să funcționeze, în ciuda programelor...
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Parteneri
×