Lady Gaga și-a asigurat fanii că următorul ei album este pe drum: „Lucrez cât de repede pot”

Lady Gaga și-a asigurat fanii că următorul ei album este pe drum. Cântăreața le-a oferit fanilor câteva noutăți despre viitorul ei disc, al șaptelea din întreaga sa carieră.

Emma Capotă
Publicat: 7 aprilie 2024, 6:54
În pelicula „Joker: Folie à Deux”, Gaga o interpretează pe Harley Quinn / Getty Images

Lady Gaga este o cântăreață, compozitoare și actriță americană care a primit numeroase premii și nominalizări de-a lungul carierei sale. Ea a debutat în industria muzicală în 2008, cu albumul „The Fame”.

Lady Gaga și-a asigurat fanii că următorul ei album este pe drum

Marți, în timpul unei discuții cu YouTuberul NikkieTutorials, interpreta melodiei „Bad Romance” și-a asigurat fanii că „lucrez cât de repede pot” pentru a-și termina noul proiect muzical.

„Vreau să vă spun că mă simt profund inspirată în acest moment. Sunt atât de entuziasmată pentru tot ceea ce am de arătat fanilor mei”, a spus Gaga într-un videoclip postat pe rețelele sociale. „Sunt profund recunoscătoare pentru entuziasmul tuturor față de creativitatea mea”.

Deși există relativ puține informații despre cum va suna noua sa muzică, deținătoarea unui premiu Oscar și a unui premiu Grammy a împărtășit în februarie pe pagina ei de Instagram că „nu lucrează la un album rock”.

În ultimele luni, artista le-a oferit fanilor mai multe indicii. Ea a împărtășit fotografii din studioul de înregistrări, cântând la pian. Într-o altă postare, diva le-a dezvăluit internauților că „scrie versuri în pat”.

Cântăreața nu a mai lansat un album din 2020

Ultimul album de studio a lui Lady Gaga a fost lansat în urmă cu patru ani și este intitulat „Chromatica”. Proiectul muzical a debutat la 29 mai 2020 și s-a clasat pe primul loc în topul Billboard 200.

„Chromatica” conține melodiile: „Chromatica I”, „Alice”, „Stupid Love”, „Rain on Me” (cu Ariana Grande), „Free Woman”, „Fun Tonight”, „Chromatica II”, „911”, „Plastic Doll”, „Sour Candy” (cu Blackpink), „Enigma”, „Replay”, „Chromatica III”, „Sine from Above” (cu Elton John), „1000 Doves” și „Babylon”.

Lady Gaga a fost ocupată cu producția filmului „Joker: Folie à Deux”

Vedeta a fost ocupată între timp cu alte proiecte, lucru pe care fanii l-au înțeles, oferindu-i tot suportul și susținerea de care a avut nevoie, relatează CNN.

Ea a lucrat din greu la filmarea mult așteptatei continuări a filmului „Joker”, intitulată „Joker: Folie à Deux”. Producția peliculei s-a încheiat în luna aprilie a anului trecut și urmează a fi lansată în octombrie.

În „Joker: Folie à Deux”, care este prezentat ca un film muzical, Gaga o interpretează pe Harley Quinn alături de Joaquin Phoenix, ce reia rolul celebrului Joker. În 2020, Phoenix a câștigat un premiu Oscar pentru cel mai bun actor pentru interpretarea personajului său răufăcător.

Margot Robbie, care a jucat rolul lui Harley Quinn într-o versiune diferită a peliculei, și-a arătat sprijinul pentru Gaga la Globurile de Aur de la începutul acestui an. Ea a spus: „Oh, Doamne! O să fie cea mai tare! Glumești? Va fi uimitoare! Abia aștept să o văd”.

„De fapt, nu am vorbit cu ea despre asta. Aproape că nu vreau să știu, ca să fie o surpriză atunci când voi vedea filmul”.

PARTENERI