Lady Gaga o interpretează pe Harley Quinn în „Joker: Folie à Deux”, un film thriller psihologic muzical american. Rolul lui Joker va fi jucat, din nou, de Joaquin Phoenix.
Lady Gaga a dezvăluit că lucrează la o nouă piesă
Duminică, artista de 37 de ani a postat un selfie în care era întinsă în pat, dezvăluindu-și sprâncenele decolorate. În imaginea respectivă, diva a optat pentru un look fără machiaj, evidențiindu-și astfel frumusețea naturală.
Lady Gaga a confirmat, de asemenea, că lucrează la o nouă melodie. Ea a scris în descrierea postării: „Pupici, noapte bună, scriind versuri în pat, somn ușor”. Anunțul neașteptat, împreună cu imaginea în care sprâncenele ei sunt decolorate, i-a înnebunit pe fani.
„Sprâncene decolorate! Ce urmează, doamnă?”, a comentat unul, în timp ce altul a scris: „Ți-ai decolorat sprâncenele! Urmează ceva epic! Te iubesc, regina mea!”.
Un alt urmăritor a spus: „Încerc să adorm în timp ce ascult muzica ta! Te iubesc, Gaga! Somn ușor”, iar altul a adăugat: „Ți-ai dat seama câtă dragoste ai în toată lumea? Îmi este dor de vocea ta, mamă. Culoarea acestor sprâncene mă poartă către o eră nouă”.
Shangela, vedeta din „Drag Race”, a intervenit și ea, scriind: „Esențele creative au fost activate! Zi și noapte”.
Cântăreața nu a mai lansat un album din 2020
Ultimul album solo lansat de Lady Gaga a fost „Chromatica”. Proiectul muzical a debutat la 29 mai 2020 și s-a clasat pe primul loc în topul Billboard 200.
„Chromatica” conține melodiile: „Chromatica I”, „Alice”, „Stupid Love”, „Rain on Me” (cu Ariana Grande), „Free Woman”, „Fun Tonight”, „Chromatica II”, „911”, „Plastic Doll”, „Sour Candy” (cu Blackpink), „Enigma”, „Replay”, „Chromatica III”, „Sine from Above” (cu Elton John), „1000 Doves” și „Babylon”.
Cântăreața și-a tachinat în trecut fanii cu privire la debutul unui nou album. Ea a postat o fotografie sexy din interiorul unui studio de înregistrări în care își arăta picioarele tonifiate. Atunci, diva a purtat un pulover lung în două culori și bocanci negri înalți.
Interpreta melodiei „Poker Face” și-a accesorizat ținuta cu ochelari de soare fumurii în timp ce poza în sala de muzică slab luminată, plină de microfoane și instrumente.
Lady Gaga va juca în noul film Joker
În ultimii ani, Gaga s-a concentrat pe cariera sa cinematografică. Ea va juca rolul lui Harley Quinn în filmul „Joker: Folie à Deux”, listat pe IMDB ca fiind o dramă criminală muzicală. Se zvonește că artista își va aduce, de asemenea, contribuția în calitate de cântăreață în pelicula mult așteptată.
Conform Daily Mail, Margot Robbie și-a arătat sprijinul pentru Gaga la Globurile de Aur de la începutul acestui an. Ea a spus: „Oh, Doamne! O să fie cea mai tare! Glumești? Va fi uimitoare! Abia aștept să o văd”.
„De fapt, nu am vorbit cu ea despre asta. Aproape că nu vreau să știu, ca să o păstrez pentru surpriza de când voi vedea filmul”.