Kelly Osbourne a făcut dezvăluiri uluitoare despre dependența ei de substanțe. Diva speră ca istoricul ei să nu aibă repercusiuni asupra sănătății sale

Kelly Osbourne a făcut dezvăluiri uluitoare despre dependența ei de substanțe din trecut. Vedeta de televiziune a început cu o rețetă de opioide pe când avea doar 13 ani.

Emma Capotă
Publicat: 8 iunie 2024, 7:09
Kelly nu s-a sfiit niciodată să discute despre problemele ei din trecut / Getty Images

În cadrul emisiunii „Red Table Talk” din 2021, Kelly Osbourne a detaliat evoluția dependenței sale de droguri. Fiica celebrului Ozzy Osbourne a trecut de la medicamente prescrise la heroină.

Kelly Osbourne a făcut dezvăluiri uluitoare despre dependența ei de substanțe din trecut

Interpreta melodiei „One Word” a fost întotdeauna sinceră și deschisă în legătură cu luptele și victoriile ei împotriva dependenței de droguri. În cel mai recent episod al podcastului The Osbournes, diva în vârstă de 39 de ani a făcut o declarație surprinzătoare despre consumul de substanțe interzise din trecut.

„Sper că m-am îmbălsămat bine ca să nu fac niciodată cancer”, a glumit Kelly. Cu umorul ei caracteristic, ea a adăugat: „Sunt murată de la toate drogurile și alcoolul pe care le-am consumat. Așa este, cu siguranță”. Jack, fratele ei mai mic în vârstă de 38 de ani, a intervenit rapid: „Nu cred că funcționează așa. Dar eu nu sunt doctor”.

Conversația a devenit mai serioasă atunci când frații au început să discute despre istoricul familiei lor în ceea ce privește cancerul la colon. Mama lor, Sharon, acum în vârstă de 71 de ani, s-a luptat cu această boală la începutul anilor 2000. Kelly a recunoscut această predispoziție genetică, spunând: „Mărul nu cade prea departe de copac”.

Un medic de la Secția de Urgențe, Dr. Greg, a fost invitat la podcast și a comentat cu umor: „Eu, unul, nu am auzit niciodată ca substanțele pe care le introduci în corp să provoace efecte nocive de orice fel”.

Cântăreața a mai vorbit și în trecut despre „relația” ei cu substanțele psihoactive

Kelly nu s-a sfiit niciodată să discute despre problemele ei din trecut legate de abuzul de substanțe. Într-un episod tensionat al serialului „Red Table Talk”, publicat în 2021 pe rețelele sociale, actrița a făcut mărturisiri despre cum dependența ei a început cu o rețetă de opioide la doar 13 ani.

„Mă tot îmbolnăveam și aveam o amigdalită extrem de gravă. Au ajuns să fie nevoiți să-mi facă o operație nebună, iar după aceea mi-au dat Vicodin”, și-a amintit ea. „Și asta a fost tot ce aveam nevoie”.

Prezentatoarea a adăugat: „Am început să am tot felul de voci în capul meu care îmi spuneau: «Ești grasă, ești urâtă, nu ești destul de bună, nimeni nu te place, nu meriți asta, oamenii te plac doar din cauza părinților tăi». Și apoi, dintr-o dată, fiecare voce a fost redusă la tăcere. Am simțit că viața mi-a dat o îmbrățișare”.

Conform Hello, sentimentul de încredere descoperit de Kelly a scăpat rapid de sub control. Diva a împărtășit ulterior: „Mă întrebam: «De ce sunt atât de încrezătoare în toate astea?». Și apoi, foarte repede, am trecut de la Vicodin la Percocet, iar în cele din urmă, am trecut de la Percocet la heroină, pentru că era mai ieftină”.

PARTENERI