Personalitatea de televiziune, originară din Londra, este cunoscută pentru aparițiile ei alături de familie în cadrul serialului „The Osbournes”. Emisiunea le-a adus chiar și un premiu Emmy, în 2002, pentru cel mai bun reality show.
Kelly Osbourne a negat că ar fi folosit injecții de slăbit
Kelly Osbourne, în vârstă de 39 de ani, a negat într-un interviu recent zvonurile conform cărora ar fi apelat la un medicament numit Ozempic pentru a scăpa de kilogramele în plus. „Știu că toată lumea crede că am luat Ozempic”, a declarat actrița pentru Extra.
„Nu am luat Ozempic”, a mărturisit ea. „Nu știu de unde a apărut asta. Mama mea, Sharon Osbourne, a luat Ozempic”. Kelly a slăbit vizibil în 2022, după ce l-a născut pe fiul ei pe nume Sidney.
„Am avut diabet gestațional și a trebuit să pierd greutatea pe care o luasem în timpul sarcinii”, a explicat cântăreața. „În caz contrar, exista un risc mare de a mă îmbolnăvi de diabet, lucru pe care nu mi-l doream. Am renunțat la zahăr și carbohidrați și am slăbit rapid”.
Vedeta a vorbit despre medicamentul controversat
La începutul acestui an, Kelly și-a împărtășit părerea cu privire la medicamentul controversat. „Cred că este uimitor”, a declarat ea pentru E! News în ianuarie. „Există un milion de moduri de a pierde în greutate. De ce să nu o facem prin ceva care nu este la fel de plictisitor ca exercițiul fizic?”.
Diva a continuat: „Oamenii vorbesc de rău despre el pentru că vor să îl încerce. Iar oamenii care îl vorbesc de rău cel mai mult sunt cei care îl utilizează în secret sau care sunt supărați pentru că nu și-l permit. Din păcate, în momentul de față este ceva foarte scump. Dar în cele din urmă nu va mai fi așa, pentru că funcționează cu adevărat”.
Sharon Osbourne a vorbit despre efectele adverse ale medicamentului
Mama lui Kelly, Sharon Osbourne, a vorbit deschis despre faptul că a pierdut 18 kilograme cu ajutorul acestui medicament. Cu toate acestea, femeia de 71 de ani a experimentat efectele secundare neplăcute.
„Am fost foarte bolnavă timp de câteva luni”, a împărtășit ea în cadrul unui episod din emisiunea „The Talk”. „În primele două luni, mi s-a făcut greață. În fiecare zi îmi era greață, aveam stomacul deranjat”.
În ciuda modului groaznic în care s-a simțit, Sharon a mărturisit că nu regretă deloc că a luat medicamentele. „Nu regret că le-am folosit. Când a venit vorba despre kilogramele mele am spus: «Îl vreau acum!»”, a explicat Sharon în ianuarie.
„Injecțiile pe care le făceam au funcționat, dar se pare că acum nu mai pot lua deloc în greutate”. Femeia a împărtășit ulterior, într-un interviu acordat pentru Daily Mail, că ar vrea să se îngrașe din nou, dar nu reușește să facă acest lucru.
„Sunt prea slabă și nu pot să mă îngraș”, a dezvăluit ea, conform Page Six. „Vreau să o fac pentru că simt că sunt prea slabă. Am sub 45 de kilograme și nu mai vreau asta”.