Beyoncé și soțul ei, mogulul hip-hop și rap Jay-Z, au două fiice, Rumi și Blue Ivy, și un fiu, Sir. Cei doi s-au cunoscut în 2000, dar s-au căsătorit abia în 2008.
Fiica cea mică a lui Beyoncé și-a făcut debutul în muzică
După nici o săptămână de la debut, albumul lui Beyoncé, intitulat „Act II: Cowboy Carter”, a devenit deja extrem de popular. Proiectul muzical a îndeplinit rapid obiectivele stabilite de cântăreață atunci când l-a anunțat pentru prima dată.
Discul, lansat pe 29 martie, a primit numeroase aprecieri din partea criticilor. El a devenit albumul cu cele mai bune recenzii ale anului și, conform fanilor, un concurent anticipat pentru Premiile Grammy 2025.
În timp ce albumul cu 27 de piese include numeroase colaborări cu artiști celebri, precum Miley Cyrus, Dolly Parton, Tanner Adell și Shaboozey, una iese cu adevărat în evidență: cea cu Rumi Carter. Fetița în vârstă de șase ani, cea mai mică dintre copiii cuplului, și-a făcut debutul muzical pe cea de-a patra piesă de pe „Act II: Cowboy Carter, intitulată „Protector”.
Rumi a devenit astfel al doilea dintre copiii lui Beyoncé care debutează în industria muzicală, călcând pe urmele surorii sale mai mari, Blue Ivy.
Blue Ivy a debutat în muzică la doar câteva zile de la naștere
Blue Ivy, în vârstă de 12 ani, a apărut pentru prima dată pe unul dintre cântecele lansate de către părinții ei la doar câteva zile după naștere. Atunci, Jay-Z a folosit primele ei „urlete” pentru melodia „Glory” din 2012.
Mai apoi, în 2019, micuța a apărut în mod corespunzător pe melodia „Brown Skin Girl”, împreună cu mama ei. Videoclipul piesei a câștigat un premiu Grammy, Blue devenind cea mai tânără câștigătoare a prestigiosului trofeu din istorie.
Rumi se simte, de asemenea, mult mai în largul ei în lumina reflectoarelor în comparație cu fratele său geamăn, Sir. Ea s-a alăturat lui Blue și tatălui ei la Super Bowl 2024, pozând și arătându-și încrederea în sine.
Beyoncé a lansat „Act II: Cowboy Carter” la finalul săptămânii trecute
Cel de-al optulea album de studio mult așteptat al lui Beyoncé a debutat vineri, la miezul nopții, relatează Hello. Cântăreața a publicat melodiile pe YouTube, sub forma unor videoclipuri cu versuri. Acesta include un număr total de 27 de piese și colaborări cu mai mulți artiști celebri.
Printre acestea se numără Willie Nelson, în vârstă de 90 de ani, care poate fi auzit în melodiile „Smoke Hour Willie Nelson” și „Smoke Hour II”. Linda Martel, care a intrat în istorie în 1969 drept prima artistă solo de culoare care a cântat la Grand Ole Opry, apare, de asemenea, în introducerea piesei „Ya Ya”.
Pe album sunt prezenți și Miley Cyrus cu Post Malone. Fosta actriță Disney, în vârstă de 31 de ani, s-a alăturat nativei din Houston pentru cântecul „II Most Wanted”. Malone, în vârstă de 28 de ani, a colaborat cu Beyoncé pentru o piesă intitulată „Levii’s Jeans”. De asemenea, Shaboozey, cunoscut pentru mixurile lui hip-hop și country, a fost inclus în melodia „Spaghetti”.