Dua Lipa e cu un pas mai aproape să devină miliardară. Cântăreața a achiziționat drepturile asupra catalogului său de melodii 

Dua Lipa e cu un pas mai aproape să devină miliardară, după ce a încheiat contractul cu TaP, firma de management cu care a lucrat în ultimii ani.  

Emma Capotă
Publicat: 13 noiembrie 2023, 6:10
Unele persoane din industrie compară relația dintre Dua Lipa și tatăl ei cu relația dintre Taylor Swift și Scooter Braun / Getty Images

Mai mult, înainte de lansarea noului ei single, artista a cumpărat drepturile asupra catalogului său de melodii. Vedeta a intrat în afaceri cu formidabilul ei tată, om de afaceri.  

Dua Lipa e cu un pas mai aproape să devină miliardară 

Dua Lipa este pe cale să devină cea mai bogată vedetă pop feminină din Marea Britanie. Acest lucru este posibil după ce a cumpărat drepturile asupra catalogului său editorial. În plus, cântăreața în vârstă de 28 de ani a început să lucreze cu tatăl ei, afaceristul Dukagjin, cunoscut ca Dugi.  

Această strategie ar putea s-o îmbogățească pe artistă sau, mai bine spus, să o facă miliardară cât de curând. Ea a înființat o nouă companie, Radical 22 Publishing Limited, împreună cu tatăl ei, un reputat om de afaceri. Bărbatul o ajută să gestioneze toate activele sale comerciale.  

Anunțul a venit la două zile după ce solista a anunțat că rupe toate legăturile cu fosta companie de management TaP. „Este o mișcare incredibil de îndrăzneață și o mare declarație de intenție pentru Dua Lipa”, a declarat o sursă pentru The Sun.  

Cântăreața vrea să preia controlul asupra carierei sale  

Aceeași sursă a declarat că „Dua vrea să preia din nou controlul asupra carierei sale, iar Dugi este foarte implicat”. „El (tatăl – n.n.) a simțit că ea dădea un procent prea mare din câștigurile ei. După ce a devenit managerul ei, a simțit că următorul pas logic era să intre în calitate de partener oficial de afaceri”.  

Câteva persoane din industrie compară relația dintre Dua Lipa și tatăl ei cu relația pe care a avut Taylor Swift cu Scooter Braun. „Dugi este, fără îndoială, foarte asertiv – dar în mod absolut are la inimă interesele ei”, a mai declarat sursa pentru The Sun.

Se preconizează că noua strategie a cântăreței ar putea să o transforme în miliardară. „În esență, strategia seamănă cu cea a lui Taylor Swift. Rescrie povestea și face bani în condițiile ei. Când va împlini 40 de ani, Dua ar putea fi miliardară”. 

Dua Lipa și Harry Styles au contribuit în mod colectiv la exportul de muzică din Marea Britanie 

Vestea despre noua mișcare în carieră a câștigătoarei premiului Grammy, în vârstă de 28 de ani, vine după ce s-a dezvăluit că ea și Harry Styles au ajutat ca exporturile de muzică din Marea Britanie să atingă 4 miliarde de lire sterline în 2022. 

Până recent, Dua Lipa oferea 20% din venitul ei companiei de management. De acum, însă, ea va putea păstra pentru ea tot câștigul. Cel de-al treilea album al ei va fi lansat anul viitor. Acesta vine în urma unui turneu de 91 de concerte sold-out, care a avut loc în SUA și Australia. Concertul a produs venituri de peste 80 de milioane de lire sterline. 

PARTENERI