Reclamă

Dua Lipa a trăit un moment de panică după ce un grup de fani s-a strecurat în hotelul ei din Chile: „Erau în fața camerei sale”

Dua Lipa a trăit un moment de panică. Fanii cântăreței au reușit să se strecoare în hotelul în care era cazată. 

author Emanuela Capotă
Emanuela Capotă
Publicat: 26 ianuarie 2025, 7:55

Dua Lipa urmează să revină pe scenă în martie, odată cu cea de-a doua parte a turneului ei muzical. Seria de spectacole are ca scop promovarea celui de-al treilea album al său, intitulat „Radical Optimism”. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Dua Lipa a trăit un moment de panică

Cântăreața, în vârstă de 29 de ani, se afla la hotelul de cinci stele Ritz-Carlton din Santiago, Chile, unde călătorise pentru a filma o reclamă. 

Potrivit The Sun, fanii nu doar că au ajuns la etajul unde era cazată, dar unii au fost găsiți lângă lift după ce au reușit să intre în hotel. Incidentul a dus la o revizuire de urgență a măsurilor de securitate ale artistei.

Reclamă

O sursă a declarat publicației: „A fost haos în momentul în care a ajuns și s-a întâlnit cu fanii disperați să o vadă. Un grup de fani a ajuns nu doar pe etajul ei, ci chiar în fața camerei sale. Echipa de securitate a făcut o verificare suplimentară și a descoperit și mai mulți fani așteptând lângă lift. Dua a anunțat că nu va face poze în hotel”. 

Compozitoarea s-a mai confruntat anterior cu situații similare

Nu este prima dată când artista se confruntă cu probleme de securitate. În iunie, un admirator de pe TikTok a pătruns în studioul ei de repetiții din Birmingham. Evenimentul a avut loc cu doar câteva zile înainte ca Lipa să susțină un concert important la Glastonbury Festival. 

La acea vreme, o sursă a spus: „Dua a muncit din greu în ultimele zile pentru a-și perfecționa showul. Echipa ei a rezolvat situația rapid și i-a cerut persoanei să plece”. 

Dua Lipa a călătorit în Chile

Săptămâna trecută, Dua a călătorit în Chile alături de make-up artistul său, Katie Jane Hughes, și de Olivia Moss, o profesionistă din industria modei. 

Duminică, diva a postat pe Instagram o colecție de fotografii dintr-o noapte de petrecere plină de băutură, din timpul călătoriei. Într-una dintre imagini se putea vedea o tavă cu shot-uri de tequila în flăcări, relatează Daily Mail.

Se zvonește că artista este logodită cu actorul Callum Turner, 34 de ani, după ce acesta „a îngenuncheat pentru o cerere în căsătorie romantică” de Crăciun. Cu toate acestea, niciunul dintre ei nu a confirmat încă vestea. 

Interpreta piesei „Houdini” și Callum au alimentat pentru prima dată zvonurile despre o relație la începutul anului trecut, în ianuarie. Cei doi au participat atunci împreună la o petrecere de după evenimentul „Masters Of The Air” din Londra. 

Vorbind despre logodna lor, o sursă a declarat pentru The Sun: „Dua și Callum sunt atât de îndrăgostiți. Ei știu că asta este pentru totdeauna. Sunt logodiți și nu ar putea fi mai fericiți. Dua a avut unul dintre cei mai buni ani din cariera ei profesională, iar asta este cireașa de pe tort”.

Recomandările ZUTV.ro
1
O imagine cu Sia cântând la microfon
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în mijlocul unei dispute aprinse pentru custodia fiului lor de doi ani. Daniel Bernad susține, într-un nou dosar depus în instanță, că...
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
2
Rosalia îmbrăcată cu o rochie neagră elegantă
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
Cea mai recentă lansare a cântăreței ar putea fi un mesaj adresat lui Rauw Alejandro, fostul ei partener. Iată ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa Berghain. Rosalía...
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
3
Două imagini cu Antonia îmbrăcată casual
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic. Diva a oferit mai multe detalii despre noul ei single într-un mesaj publicat pe profilul ei de Instagram. Artista a mărturisit că este extrem...
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
4
O imagine cu Sophie Turner îmbrăcată cu un hanorac negru
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Actrița din Game of Thrones ar fi fost la o „întâlnire secretă” cu interpretul piesei Yellow, la scurt timp după ce relația ei cu aristocratul Peregrine...
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
5
Dua Lipa alături de Callum Turner la un eveniment, ambii îmbrăcați în ținute elegante
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, declarând că ea este „cea mai frumoasă femeie din lume”. Actorul a dezvăluit „regula” lor pentru a face relația să funcționeze, în ciuda programelor...
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Parteneri
×