O sursă a declarat: „Echipa ei legală a decis că accentul ar trebui să fie pe protejarea ei de retrăirea traumelor din perioada de tutelă”.
Britney Spears trebuie să-I plătească tatălui ei 2 milioane de dolari
Britney Spears, în vârstă de 42 de ani, nu a reușit să „îl tragă la răspundere” pe tatăl ei pentru controlul deținut de acesta asupra vieții și finanțelor ei în urma celor 13 ani de tutelă. Avocații au ajuns la o înțelegere în legătură cu problemele celor doi, stabilind că Britney trebuie să-i plătească tatălui ei cheltuieli de judecată în valoare de 2 milioane de dolari.
Vedeta americană a vorbit despre „durerea” pe care i-a provocat-o familia ei și a susținut că nu s-a făcut dreptate. Ea a scris pe Instagram: „Aveam dreptate în privința leziunilor nervoase la spate! Acum trebuie să fac acupunctură în fiecare zi din viața mea! Cuvintele și gândirea prea intensă îmi agravează situația! Dacă oamenii ar ști prin ce am trecut când a trebuit să mă târăsc până la ușa mea odată!”.
Diva a continuat: „Familia mea m-a rănit! Nu s-a făcut dreptate și probabil că nici nu se va face vreodată! Cei care au stat și n-au făcut absolut nimic în timp ce se întâmpla asta timp de patru luni acum duc o viață fără griji!”.
Cântăreața are de plătit sume enorme pentru luptele legale cu tatăl său
Decizia o împovărează pe Britney cu cheltuielile legale ale lui Jamie, în plus față de cei 4 milioane de dolari pe care se spune că i-a plătit avocatului ei, relatează Daily Mail.
„Felul în care am fost crescută, am fost mereu învățată despre bine și rău. Însă chiar acei doi oameni care m-au crescut cu această metodă m-au rănit!”, a adăugat ea în postarea de duminică.
„Sunt atât de norocoasă că sunt aici. E amuzant pentru că până în ziua de azi nu le-am spus față în față! Le trimit mesaje prin Instagram, dar cred sincer că nu voi fi în siguranță dacă aș merge vreodată să-i confrunt față în față”.
„Copilul din mine știe că ar fi distrus și asta este! Mi-e dor de casa mea din Louisiana și aș vrea să o pot vizita, dar au luat totul!”, a încheiat Britney.
Britney Spears a fost plasată sub tutelă în 2008
Britney a fost plasată sub tutelă în 2008, după ce a suferit o cădere nervoasă în public. Situația aceasta i-a permis tatălui ei, Jamie, să se ocupe de toate bunurile personale și financiare ale artistei.
După un proces juridic, Jamie a fost înlăturat din rolul de administrator al averii fiicei lui, în 2021. Avocatul cântăreței a cerut instanței să îl suspende, iar întreaga custodie a fost, în cele din urmă, reziliată în luna noiembrie a aceluiași an.
În decembrie 2022, Jamie și-a apărat poziția din perioada în care deținea custodia lui Britney. „Îmi iubesc fiica din toată inima și din tot sufletul. Unde ar fi fost Britney acum fără acea tutelă? Nu știu dacă ar mai fi fost în viață. Nu știu”.