Reclamă

Beyoncé a fost nevoită să oprească brusc concertul din Houston, după o defecțiune tehnică periculoasă: „Stop, stop, stop”

Beyoncé a fost nevoită să oprească brusc concertul din Houston, după ce decapotabila roșie în care se afla a început deodată să se încline în aer din cauza unei defecțiuni tehnice.

author Emanuela Capotă
Emanuela Capotă
Publicat: 3 iulie 2025, 8:40 / Actualizat: 3 iulie 2025, 10:08

Cu doar câteva zile înainte de incident, pe 24 iunie, Beyoncé și Jay-Z au participat împreună la prezentarea colecției Louis Vuitton Menswear Primăvară/Vară 2026, în cadrul Săptămânii Modei de la Paris. Îmbrăcați în ținute inspirate din stilul western, cei doi și-au făcut apariția la prezentarea de modă ținându-se de mână.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Beyoncé a fost nevoită să oprească brusc concertul din Houston

Incidentul șocant s-a petrecut sâmbătă, 28 iunie, în timpul primului dintre cele două concerte Cowboy Carter din Houston, pe stadionul NRG. În timp ce interpreta piesa 16 Carriages, Beyoncé, aflată deasupra scenei într-o decapotabilă suspendată de culoare roșie, s-a confruntat cu o problemă tehnică: mașina a început să se încline brusc în aer.

Întregul moment a fost surprins într-un videoclip devenit viral pe TikTok. Beyoncé, purtând un ham de siguranță, poate fi văzută sprijinindu-se de unul dintre cablurile de prindere, în timp ce vehiculul se înclină periculos deasupra scenei.

Reclamă

„Stop, stop, stop, stop, stop”, spune Beyoncé la microfon, moment în care muzica se oprește. Rămasă suspendată, artista privește întâi în jos, apoi în sus. Ea le zâmbește celor din public, care o încurajează cu aplauze.

După câteva momente petrecute în aer, cântăreața a rostit cu calm: „Mulțumesc pentru răbdare”.

Compozitoarea este apoi coborâtă în siguranță în centrul stadionului. Pe măsură ce vehiculul se apropie de sol și revine la poziția normală, Beyoncé se reașază pe locul ei, zâmbind în timp ce luminile se sting.

Incidentul i-a speriat pe fani

Momentan, cauza defecțiunii nu este cunoscută. În videoclipul postat pe rețelele sociale, un fan a scris: „Doamne, m-a speriat!”.

„Mă bucur atât de mult că e în siguranță și că nu s-a întâmplat nimic!! CINEVA O SĂ FIE DAT AFARĂĂĂ”, a adăugat acesta, făcând referire la celebra replică rostită de Beyoncé în turneul I Am… World Tour din 2010.

Potrivit Houston Chronicle, platforma pe care se afla artista s-a blocat în aer, la jumătatea piesei. După ce a fost coborâtă, Beyoncé a părăsit scena pentru câteva momente. Ulterior, ea și-a continuat show-ul ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat, relatează People.

Un alt clip publicat pe X o arată pe Beyoncé adresându-se publicului după incident. „Dacă aș cădea vreodată, știu că voi m-ați prinde”, a spus ea, în timp ce mulțimea a izbucnit în aplauze.

Turneul lui Beyoncé a început în aprilie

Pe 28 aprilie, câștigătoarea Grammy a dat startul turneului Cowboy Carter la SoFi Stadium din Inglewood, California. Spectacolul a durat aproape 3 ore și jumătate și a inclus peste 35 de melodii.

Pe lângă selecția de melodii din diferite perioade ale carierei sale și schimbările epice de costume, Beyoncé a fost însoțită pe scenă de copiii ei. Vedeta a creat un moment de neuitat atât pentru familia Carter, cât și pentru fani.

În clipurile postate pe rețelele sociale, Beyoncé poate fi văzută cântând în timp ce Rumi, entuziasmată, face cu mâna publicului din fața scenei. Apoi, fetița se întoarce și o îmbrățișează pe mama ei. În spatele lor poate fi zărită și Blue Ivy.

Te-ar mai putea interesa
Beyonce îmbrăcată într-o ținută argintie strălucitoare, cântând pe o platformă suspendată în aer
Beyoncé s-a reunit cu fostele sale colege din Destiny’s Child. Vedeta a încheiat spectaculos turneul Cowboy Carter: „Finalul perfect”
Beyoncé s-a reunit cu fostele sale colege din Destiny’s Child. Vedeta a încheiat spectaculos turneul Cowboy Carter: „Finalul perfect”
Beyonce îmbrăcată cu un sacou negru elegant
Piesele nelansate ale lui Beyoncé au fost furate în timpul concertului ei din Atlanta. Poliția a emis un mandat de arestare
Piesele nelansate ale lui Beyoncé au fost furate în timpul concertului ei din Atlanta. Poliția a emis un mandat de arestare
Rita Ora îmbrăcată într-o rochie neagră cu spatele gol
Rita Ora a vorbit despre speculațiile că ea ar fi celebra „Becky cu părul frumos”, femeia cu care Jay-Z ar fi înșelat-o pe Beyoncé
Rita Ora a vorbit despre speculațiile că ea ar fi celebra „Becky cu părul frumos”, femeia cu care Jay-Z ar fi înșelat-o pe Beyoncé
Recomandările ZUTV.ro
1
O imagine cu Sia cântând la microfon
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în mijlocul unei dispute aprinse pentru custodia fiului lor de doi ani. Daniel Bernad susține, într-un nou dosar depus în instanță, că...
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
2
Rosalia îmbrăcată cu o rochie neagră elegantă
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
Cea mai recentă lansare a cântăreței ar putea fi un mesaj adresat lui Rauw Alejandro, fostul ei partener. Iată ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa Berghain. Rosalía...
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
3
Două imagini cu Antonia îmbrăcată casual
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic. Diva a oferit mai multe detalii despre noul ei single într-un mesaj publicat pe profilul ei de Instagram. Artista a mărturisit că este extrem...
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
4
O imagine cu Sophie Turner îmbrăcată cu un hanorac negru
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Actrița din Game of Thrones ar fi fost la o „întâlnire secretă” cu interpretul piesei Yellow, la scurt timp după ce relația ei cu aristocratul Peregrine...
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
5
Dua Lipa alături de Callum Turner la un eveniment, ambii îmbrăcați în ținute elegante
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, declarând că ea este „cea mai frumoasă femeie din lume”. Actorul a dezvăluit „regula” lor pentru a face relația să funcționeze, în ciuda programelor...
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Parteneri
×