Elvis Presley va fi onorat anul acesta cu un film. Producția urmează să apară în luna iunie, mai exact pe 24. Rolul principal îi apariține lui Austin Butler, iar Doja Cat a pus umărul pentru ca filmul să aibă o coloană sonoră excepțională. „Vegas” este piesa pe care artista a compus-o special pentru „Elvis” și este mai mult decât onorată că a făcut asta.
Cu câteva săptămâni în urmă, Doja Cat și-a luat prin surprindere fanii și nu numai. Artista ajunsese în punctul în care nimeni și nimic nu o mai mulțumea, așa că a decis să renunțe la muzică.
Se pare că decizia artistei a venit la scurt timp după ce nu a mai putut ajunge în Paraguay. La fel ca Miley Cyrus, zborul lui Doja Cat a fost anulat, iar ea nu a mai putut urca pe scenă. Fanii s-au revoltat și i-au transmis mesaje dure pe Twitter în care a acuzau că nu îi pasă de țara lor. Acela a fost momentul în care Doja a răbufnit și i-a anunțat pe toți de planurile ei de viitor.
„S-a terminat. Nu-mi mai pasă de nimic. Renunț. De abia aștept să dispar și nu-mi pasă dacă mă credeți sau nu. Totul este ca și mort pentru muzica. Muzica este moartă. Am fost atât de fraieră să cred că am fost făcută pentru asta. Totul este un coșmar, dați-mi unfollow”, a scris Doja.
Bine că s-a răzgândit!