WRS şi Emilian, transformare de zile mari la Te cunosc de undeva!

Când credeau că le-au văzut şi le-au trăit pe toate la Te cunosc de undeva!, WRS şi Emilian au avut parte de un şoc în cadrul galei difuzată în Sâmbăta Mare, de la 20:00, la Antena 1. Încă de când au intrat în liftul transformărilor, Pepe le-a făcut o introducere care a stârnit rumoare pe platoul de filmare: „Urmează una dintre cele mai grele melodii din istoria show-ului!”. Dalida şi al ei Tico Tico no Fubá  i-a pus în mare încurcătură pe cei doi artişti. Tot sâmbăta aceasta, pentru prima oară în acest sezon, Mihai Petre va acorda bonusul de 100 de puncte, ce va răsturna clasamentul iniţial. Cine sunt concurenţii care se vor bucura de el, telespectatorii vor putea afla urmărind cea mai nouă ediţie a show-ului, difuzată sâmbăta aceasta, de la 20:00, la Antena 1. 

Publicat: 14 aprilie 2023, 22:10 / Actualizat: 23 aprilie 2023, 22:12

„E momentul de care îmi este cel mai teamă, dintre toate!”, a mărturit WRS la repetiţii, în vreme ce Emilian a completat: „Chiar e cel mai greu moment pe care l-am avut!”. „Ea e foarte calmă, iar eu sunt panicat de mor şi am un singur gând – care e versul următor?!”, a mai spus WRS. Cei doi au primit la ruletă o melodie în franceză, cu un ritm foarte alert: „Sunt enorm de multe cuvinte, enorm de multe strofe, mi-e greu să o fredonez şi doar cu „la-la-la”, d-apoi cu cuvinte în franceză!”, le-a spus şi profesoara de canto, Crina Mardare. Iar pentru ca provocarea să fie completă, limba franceză nu îi este deloc la îndemână lui Emilian. „Nu înţeleg nimic si ce zic. Şi ce e şi mai grav e faptul că trebuie să cânt pe p platforma, la înălţime, să mă şi învârt, cu tot cu trena aia lungă... Sper să nu cad!”, a spus Emilian. 

Până şi juraţii au recunoscut, la unison, că ceva mai greu nici că se putea: „Cred că nici ruleta nu are ce să mai inventeze pentru voi!”, le-a spus Cristi Iacob. „E o piesă foarte grea şi foarte solicitantă!”, a declarat şi Ozana, în vreme ce Aurelian Temişan a completat: „Un moment extrem de greu, pe care nu cred că l-aş încerca vreodată!”. Cum s-au descurcat cei doi, dar şi colegii lor şi cine a câştigat bonusul de 100 de puncte, telespectatorii vor putea afla urmărind cea mai nouă ediţie a show-ului, difuzată sâmbăta aceasta, de la 20:00, la Antena 1. 

whatsapp share pinterest share
Recomandările ZUTV.ro
1
O imagine cu Sia cântând la microfon
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în mijlocul unei dispute aprinse pentru custodia fiului lor de doi ani. Daniel Bernad susține, într-un nou dosar depus în instanță, că...
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
2
Rosalia îmbrăcată cu o rochie neagră elegantă
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
Cea mai recentă lansare a cântăreței ar putea fi un mesaj adresat lui Rauw Alejandro, fostul ei partener. Iată ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa Berghain. Rosalía...
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
3
Două imagini cu Antonia îmbrăcată casual
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic. Diva a oferit mai multe detalii despre noul ei single într-un mesaj publicat pe profilul ei de Instagram. Artista a mărturisit că este extrem...
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
4
O imagine cu Sophie Turner îmbrăcată cu un hanorac negru
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Actrița din Game of Thrones ar fi fost la o „întâlnire secretă” cu interpretul piesei Yellow, la scurt timp după ce relația ei cu aristocratul Peregrine...
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
5
Dua Lipa alături de Callum Turner la un eveniment, ambii îmbrăcați în ținute elegante
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, declarând că ea este „cea mai frumoasă femeie din lume”. Actorul a dezvăluit „regula” lor pentru a face relația să funcționeze, în ciuda programelor...
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Parteneri
×