Când toată lumea e în valuri sau cu capul în nori la birou, visând la aceleași valuri, mă gândeam că voi rămâne fără subiecte catchy pentru voi. Numai că „așa e viața mea / Nu știu ce va urma”, vorba cântecului „Sus până la cer” al unei trupe românești, Deepcentral.
Mi-am pierdut acum 4 seri portcardul. Aveam în el „doar” cartea de identitate, permisul de conducere, cardul de sănătate ( încă nefolosit – am un înger păzitor foarte eficient) și vreo 10 carduri pentru farmacii (cine are copii mă înțelege perfect), locuri de joacă, bănci etc. Am răscolit casa, mașina toate buzunarele, dar nimic. Cel mai penibil e momentul când realizezi că te apuci să cauți în locuri unde nu are cum să fie, doar ca să te autoliniștești, iar apoi te apuci de râzi de tine însuți :)) M-am resemnat cu ideea că trebuie să închid toate cardurile, să caut o grămadă de acte pentru a avea un nou buletin. Partea enervantă a fost că nu am avut cum să mai scot bani din bancă. Funny, nu?
În fine, după 3 zile sunt sunat de un operator al bancii unde am cardul care mă anunță că un polițist pe nume Ene Marius a intrat în posesia portcardului meu și cum că un cetățean i l-a predat la secția de poliție. Whaaat? E posibil? Nu mi-a venit să cred până nu am primit pe semnătură portcardul chiar de la domnul polițist, cu multă amabilitate.
Felicitări, om bun care ai făcut un drum până la secția de poliție pentru un semen necunoscut! Felicitări, domnule polițist Ene Marius pentru eficiență și amabilitate. Iată că minunile există.
Happy again!