„Twilight” revine. Producătorii lucrează, deja, la un viitor serial

„Twilight” a fost unul dintre cele mai de succes filme ale anilor 2000. Povestea dintre Edward și Bella a ținut cu sufletul la gură milioane de fani. Iar pentru cei care erau mult prea mici la acea vreme, avem o veste bună. Povestea merge mai departe, dar, de data asta, sub forma unui serial.

Publicat: 20 aprilie 2023, 13:42 / Actualizat: 21 aprilie 2023, 10:47

Stephanie Meyer a dat lovitura cu cărțile care au stat la baza celebrei serii „Twilight”. Pe lângă faptul că s-au vândut în milioane de copii, cărțile au dat naștere unuia dintre cele mai de succes seriale. Momentan, presa de peste Ocean susține că cei de la Lionsgate sunt în discuții pentru a pune în scenă un serial „Twilight”.

Discuțiile sunt extrem de intense, mai ales că nu se știe, momentan, dacă serialul va urma aceeași poveste sau va fi regizat diferit. Din echipa celor care vor pune în scenă noul serial se numără și Sinead Daly. Iar dacă numele nu îți spune nimic, numele ei apare în creditele unor seriale precum „Tell Me Lies”, „The Walking Dead: World Beyond”, „Raised by Wolves”, „Dirk Gently’s Holistic Detective Agency” și  „The Get Down”.

Povestea „Twilight” va avea alte personaje

„Twilight” este una dintre cele mai cunoscute serii de filme americane. Primul parte, „Twilight”, a fost lansată în 2008 și a fost regizată de Catherine Hardwicke. Seria a continuat cu „New Moon”, „Eclipse“, „Breaking Dawn – Part 1” și „Breaking Dawn – Part 2”.

„Twilight” a avut în centru povestea de dragoste dintre o adolescentă umană, Bella Swan (Kristen Stewart) și un vampir tânăr, Edward Cullen (Robert Pattinson). În timp ce se îndrăgostesc unul de celălalt, cei doi trebuie să înfrunte numeroase obstacole. Inclusiv clanurile rivale de vampiri și vârcolaci.

Seria „Twilight” a avut un succes comercial masiv. Într-un timp scurt, a devenit un fenomen cultural, atrăgând o mare bază de fani. Odată cu aceste filme, s-au făcut remarcați și actori talentați precum Kristen Stewart, Robert Pattinson, Taylor Lautner și Dakota Fanning.

Te-ar mai putea interesa
Bella Thorne îmbrăcată într-o rochie mov, elegantă, fără mâneci
Bella Thorne critică medicamentele pentru slăbit, deoarece stabilesc „standarde de frumusețe nebunești”. Vedeta a postat un videoclip în bikini
Bella Thorne critică medicamentele pentru slăbit, deoarece stabilesc „standarde de frumusețe nebunești”. Vedeta a postat un videoclip în bikini
Bella Thorne îmbrăcată într-o ținută neagră cu decolteu adânc
Bella Thorne a arătat senzațional la evenimentul „The Maison Margiela”. Diva a purtat o ținută complet neagră
Bella Thorne a arătat senzațional la evenimentul „The Maison Margiela”. Diva a purtat o ținută complet neagră
Bella Thorne a fost agresată sexual la 10 ani și a fost la un pas de a fi eliminată din Disney
Bella Thorne a fost agresată sexual la 10 ani și a fost la un pas de a fi eliminată din Disney
Bella Thorne a fost agresată sexual la 10 ani și a fost la un pas de a fi eliminată din Disney
Recomandările ZUTV.ro
1
O imagine cu Sia cântând la microfon
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în mijlocul unei dispute aprinse pentru custodia fiului lor de doi ani. Daniel Bernad susține, într-un nou dosar depus în instanță, că...
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
2
Rosalia îmbrăcată cu o rochie neagră elegantă
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
Cea mai recentă lansare a cântăreței ar putea fi un mesaj adresat lui Rauw Alejandro, fostul ei partener. Iată ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa Berghain. Rosalía...
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
3
Două imagini cu Antonia îmbrăcată casual
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic. Diva a oferit mai multe detalii despre noul ei single într-un mesaj publicat pe profilul ei de Instagram. Artista a mărturisit că este extrem...
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
4
O imagine cu Sophie Turner îmbrăcată cu un hanorac negru
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Actrița din Game of Thrones ar fi fost la o „întâlnire secretă” cu interpretul piesei Yellow, la scurt timp după ce relația ei cu aristocratul Peregrine...
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
5
Dua Lipa alături de Callum Turner la un eveniment, ambii îmbrăcați în ținute elegante
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, declarând că ea este „cea mai frumoasă femeie din lume”. Actorul a dezvăluit „regula” lor pentru a face relația să funcționeze, în ciuda programelor...
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Parteneri
×