Do Not Sell My Personal Information
Home // Arhiva // Tudorel Popa s-a calificat direct în finala sezonului 13 iUmor

Tudorel Popa s-a calificat direct în finala sezonului 13 iUmor

Talentul de a imita sunete, simplitatea și, totodată, spontaneitatea cu care și-a construit Tudorel Popa momentul pe scena iUmor i-a impresionat pe jurații emisiunii. Delia, Costel și Cheloo i-au oferit câte un like, trimiţându-l la votul publicului. Oamenii de acasă au fost și ei cuceriți de numărul creat de concurent și, în urma votului, acesta a ajuns direct în marea finală a sezonului 13! Show-ul a fost lider de audienţă, la nivelul publicului urban. Audiţiile iUmor continuă duminica viitoare, de la 20:00, când un nou jurat-surpriză li se va alătura Deliei, lui Costel şi lui Cheloo. 

Publicat: 8 noiembrie 2022, 11:07

Conform datelor oferite de Kantar Media, cea de-a unsprezecea ediție iUmor, difuzată aseară, în intervalul 19:58 – 23:27 la Antena 1, a fost lider de audiență la nivelul publicului din mediul urban cu un rating mediu de 4.9 şi 12.9% cotă de piață, în timp ce pe locul al doilea s-a clasat Pro TV cu o medie de 4.6 puncte de rating și 12.1% cotă de piață. În minutul de aur, 20:41, aproape 1.3 milioane de telespectatori la nivel naţional urmăreau producţia Antena 1.

Tudorel Popa lucrează la o firmă de salubrizare din Tulcea și, deși, este obișnuit cu lumea televiziunii, la iUmor, el a venit pentru prima dată. Înainte să urce pe scenă, a mărturisit că nu are emoții. Vreau să combin sunetele mele comice cu stand-up comedy”, a dezvăluit concurentul. 

“Ești așa… o energie și o veselie tot! Mă bucur tare să te cunosc. Ești tare, ai ureche muzicală foarte bună!“, i-a mărturisit Delia concurentului, în vreme ce Costel a completat „Uite un om simplu cu foarte multe calități și cu foarte multe valori. Și-a salutat șefii, cine face chestia asta, să o zică cu așa o bucurie și cu o așa un respect?!? Nu părea că e cinic, nu părea că e sarcastic sau că îi ia la mișto. Îmi aduce aminte de Forrest Gump!” 

Nicoleta Luciu, juratul-surpriză al ediţiei, a făcut o glumă înainte să-i dea dislike lui Tudorel Popa: Eu am acasă copii care fac ce ai făcut tu pe scenă, iar Cheloo a declarat: Nu pot decât să salut efortul tău artistic. Eu te vreau în finala iUmor sezonul 13. Copleșit de emoții, pentru că a obținut trei like-uri, concurentul a izbucnit în lacrimi când a ajuns în backstage, lângă Șerban Copoț și Dan Badea, iar acesta din urmă l-a îmbrățișat.

Audițiile sezonului 13 continuă duminica aceasta, de la 20:00, la Antena 1, când seria juraţilor-surpriză care se vor lăsa surprinși de cele mai neașteptate numere de umor din toate colțurile lumii continuă cu un nou invitat special. De la stand-up, magie, acrobații, teatru sau mimă și până la cele mai neobișnuite forme de a impresiona jurații iUmor, concurenții vin și în acest sezon hotărâți să obțină voturile acestora. Invitații speciali nu vor lipsi și vor demonstra din nou că umorul nu are limite!

PARTENERI