#tbt. Ce a făcut Delia cu primii bani câștigați din muzică

Acum e una dintre cele mai bine plătite cântărețe de la noi, își vinde muzica în format NFT și merge în vacanțe luxoase de câteva ori pe an. Însă și pentru Delia începutul în muzică a fost unul cu multe provocări și, înainte de a fi una dintre cele mai bune voci din România, era doar o adolescentă care visa să își facă un nume în industria muzicală. 

Publicat: 1 iunie 2022, 15:17

Delia a povestit, în cadrul podcast-ului lui Gojira, cum a fost pentru ea primul concert N&D și ce și-a cumpărat din primii bani câștigați din muzică. Delia avea doar 17 ani când a cunoscut succesul alături de Nick, în formula N&D. Primul lor concert a avut loc la Constanța, iar atunci a fost și primul moment când Delia a câștigat primii bani din muzică. ”Eram la Constanța, aveam vreo 17 ani și după un concert N&D am aflat că urmează să fim plătiți. Am fost uimită, ei chiar ne dădeau bani pentru că le cântam. Ieșise deja prima piesă, bubuise, știa lumea de noi. De banii ăia mi-am luat niște inele de argint. Din alea cu cruci, pietroaie grele, aveam bani, îți dai seama”, a povestit Delia. 

Au trecut mai bine de 20 de ani de la acel moment, iar Delia este acum una dintre cele mai apreciate artiste de la noi. Între timp a ieșit din trupa cu care a devenit cunoscută și și-a construit o cariertă pe cont propriu. Delia este acum genul de artistă care vine cu inovații în muzica de la noi, iar faptul că tocmai și-a vândut prima piesă în format NFT este doar un exemplu în acest sens. 

PARTENERI