Do Not Sell My Personal Information
Home // Arhiva // Surpriză pentru fanii Game Of Thrones! Iată când va fi lansat ultimul sezon al serialului!

Surpriză pentru fanii Game Of Thrones! Iată când va fi lansat ultimul sezon al serialului!

HBO a anunţat ceea ce toată lumea își dorea să afle: când va fi difuzat ultimul sezon al serialului „Game of Thrones”. V-am făcut curioși?

Publicat: 27 iulie 2018, 7:44

Casey Bloys, preşedintele departamentului de programe al HBO, a declarat în cadrul unui eveniment al Television Critics Association, care a avut loc miercuri, la Los Angeles, că ultimul sezon al serialului va apărea pe micile ecrane în prima jumătate a lui 2019, la mai bine de un an de la încheierea sezonului șapte, însă a refuzat să dea mai multe detalii.

Al optulea sezon al serialului TV „Urzeala tronurilor/ Game of Thrones” va fi și ultimul. Vor fi doar șase episoade, însă fiecare va avea o lungime de aproape două ore, iar la final vom afla cine va câştiga controlul asupra Tronului de Fier din cele şapte Regate din Westeros.

De asemenea, Casey Bloys a mai anunțat că, în prezent, se caută regizor şi actori pentru seria intitulată provizoriu „The Long Night”, un spin off inspirat de franciza de succes „Urzeala Tronurilor/ Game of Thrones”. Filmările pentru episodul pilot vor începe anul viitor. Povestea noii serii are loc cu câteva mii de ani înainte de evenimentele prezentate în #GoT.

În 2017, „Urzeala tronurilor/ Game of Thrones” a fost cel mai piratat serial, pentru al şaselea an consecutiv. În septembrie 2017, al şaptelea sezon al serialului „Game of Thrones” fusese piratat de un miliard de ori.

PARTENERI