Sofia Vergara și Joe Manganiello au semnat contract prenupțial. Cum vor împărți averea

Sofia Vergara este din nou singură, dar nu și disponibilă. Actrița a anunțat că ea și soțul ei nu mai formează un cuplu. Cei doi au ales să divorțeze după 7 ani de mariaj, deși păreau mai fericiți ca niciodată. Acum, la câteva zile de la anunț, ies la iveală noi detalii din relația lor.

Publicat: 20 iulie 2023, 9:41

„Modern Family” este serialul care i-a adus un plus de popularitatea Sofiei Vergara. Aceasta are milioane de fani în întreaga lume, iar printre ei s-a numărat și cel care i-a fost soț. Joe Manganiello a declat de multe ori, în diverse interviuri că a fost un mare fan al actriței. Joe și Sofia s-au cunoscut în 2015, iar la scurt timp au decis să trebuie să facă pasul cel mare.

Din păcate, mariajul lor nu a fost menit să reziste prea mult. Zilele acestea, de comun acord, cei doi au anunțat că au decis să divorțeze. Actrița și Joe au cerut să le fie respectată intimitatea, mai ales că nu este una dintre cele mai liniștite perioade din viața lor. Însă, în timp ce Vergara se bucură de soare și vacanță în Italia, surse din anturajul ei și al lui Joe au dat din casă detalii.

Sofia Vergara și-a aniversat ziua de naștere în Italia

Se pare că cel care și-a dorit separarea a fost chiar Joe Manganiello. Din actele de divorț, reiese că Joe a invocat de motiv al separării diferențele dintre ei care nu pot fi rezolvate. Se pare că cei doi au semnat și un contact prenupțial atunci când s-au căsătorit. Potrivit acelui act, fiecare dintre ei are dreptul să păstreaze tot ce a obținut în mod individual în timpul căsniciei.

Actele de divorț au fost depuse pe 2 iulie, însă Sofia Vergara și Joe au decis să facă anunțul la mai bine de o săptămână. „Ne-am fost destul de greu să ne decidem să divorțăm. Suntem, în continuare, doi oameni care se iubesc și care țin unul la altul. Tocmai de acea, vă rugăm să ne respectați intimitatea pentru că ambii ne vom îndrepta către etape diferite ale vieții noaste.”

Te-ar mai putea interesa
Sofia Vergara a divorțat de soțul ei, după șapte ani de mariaj
Sofia Vergara și soțul ei, Joe Manganiello divorțează după șapte ani de căsnicie
Sofia Vergara și soțul ei, Joe Manganiello divorțează după șapte ani de căsnicie
Recomandările ZUTV.ro
1
O imagine cu Sia cântând la microfon
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în mijlocul unei dispute aprinse pentru custodia fiului lor de doi ani. Daniel Bernad susține, într-un nou dosar depus în instanță, că...
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
2
Rosalia îmbrăcată cu o rochie neagră elegantă
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
Cea mai recentă lansare a cântăreței ar putea fi un mesaj adresat lui Rauw Alejandro, fostul ei partener. Iată ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa Berghain. Rosalía...
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
3
Două imagini cu Antonia îmbrăcată casual
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic. Diva a oferit mai multe detalii despre noul ei single într-un mesaj publicat pe profilul ei de Instagram. Artista a mărturisit că este extrem...
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
4
O imagine cu Sophie Turner îmbrăcată cu un hanorac negru
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Actrița din Game of Thrones ar fi fost la o „întâlnire secretă” cu interpretul piesei Yellow, la scurt timp după ce relația ei cu aristocratul Peregrine...
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
5
Dua Lipa alături de Callum Turner la un eveniment, ambii îmbrăcați în ținute elegante
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, declarând că ea este „cea mai frumoasă femeie din lume”. Actorul a dezvăluit „regula” lor pentru a face relația să funcționeze, în ciuda programelor...
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Parteneri
×