Serialul de pe Netflix care are nota 1.1 pe IMDb și 1 pe Rotten Tomatoes. Ce i-a nemulțumit pe fani

Netflix a crezut că-i dă pe spate pe fani cu una dintre producțiile lansate de curând. Deși are doar câteva zile de când a apărut pe platformă, iubitorii de documentare nu au pierdut timpul. Imediat cum au văzut câteva episoade, cum au trecut la acordat de note.

Publicat: 15 mai 2023, 10:20

Netflix a reușit o performanță nu tocmai pozitivă. Platforma se poate „lăuda” cu una dintre cele mai proaste producții din istorie. Nu o spunem noi, ci o demonstrează din plin notele pe care fanii le-au acordat pe IMDb și pe Rotten Tomatoes. Este vorba despre „Queen Cleopatra”, un documentar despre viața, dar și ascensiunea la puterea a zeiței din Egipt.

Controversele cu privire la documentar au existat încă dinainte de lansare. Egiptologii s-au declarat nemulțumiți de faptul că cei de la Netflix au decis să o portretizeze pe Cleopatra ca fiind de culoare. Însă, după difuzarea documentarului, mai mulți au decis să-i acorde cea mai mică notă posibilă. Astfel, „Queen Cleopatra” a primit nota 1.1 pe IMDb și 1 pe Rotten Tomatoes.

Netflix are un mare minus în Egipt

Mărul discordiei se pare că a fost culoare pielii. Istoricii pasionați de Egipt sunt de părere că documentarul nu a făcut decât să deformeze grosolan întreaga istorie. Un cunoscut deputat din Egipt a și cerut interzicerea Netflix și, în speță, a producției „Queen Cleopatra”.

În acest sens, s-a realizat o petiție online care a adunat peste 40.000 de semnături într-un timp record. Deputatul i-a acuzat pe cei de la Netflix că au participat în mod voit la distrugerea imaginii Cleopatrei. Ba mai mult, susțin că nu au respectat principiile și valorile societății islamice.

„Pentru a păstra valorile naționale și culturale ale Egiptului vii în toată lumea, a trebuit să pun la cale acest demers”. De asemenea, ministrul antichităților egiptene, Zahi Hawass a acuzat Netflix pentru că a falsificat evenimentele și pentru că a deportretizat-o pe Cleopatra.

„Documentarul este fals. Cleopatra a avut origini grecești, ceea ce înseamnă că era blondă, nu de culoare.”

Din distribuție fac parte Adele James, Craig Russell și Jada Pinkett Smith, producția afirmă că prezintă „viața celor mai proeminente și iconice regine africane.”

Te-ar mai putea interesa
Summer is gettin' hot! Toate filmele și serialele care te așteaptă pe Netflix în iulie
Summer is gettin’ hot! Toate filmele și serialele care te așteaptă pe Netflix în iulie
Summer is gettin’ hot! Toate filmele și serialele care te așteaptă pe Netflix în iulie
Trece-le pe listă! Astea-s cele mai bune filme și seriale turcești de pe Netflix
Trece-le pe listă! Astea-s cele mai bune filme și seriale turcești de pe Netflix
Trece-le pe listă! Astea-s cele mai bune filme și seriale turcești de pe Netflix
10 documentare despre muzică pe care le poți vedea pe Netflix
10 documentare despre muzică pe care le poți vedea pe Netflix
10 documentare despre muzică pe care le poți vedea pe Netflix
Recomandările ZUTV.ro
1
O imagine cu Sia cântând la microfon
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în mijlocul unei dispute aprinse pentru custodia fiului lor de doi ani. Daniel Bernad susține, într-un nou dosar depus în instanță, că...
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
2
Rosalia îmbrăcată cu o rochie neagră elegantă
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
Cea mai recentă lansare a cântăreței ar putea fi un mesaj adresat lui Rauw Alejandro, fostul ei partener. Iată ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa Berghain. Rosalía...
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
3
Două imagini cu Antonia îmbrăcată casual
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic. Diva a oferit mai multe detalii despre noul ei single într-un mesaj publicat pe profilul ei de Instagram. Artista a mărturisit că este extrem...
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
4
O imagine cu Sophie Turner îmbrăcată cu un hanorac negru
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Actrița din Game of Thrones ar fi fost la o „întâlnire secretă” cu interpretul piesei Yellow, la scurt timp după ce relația ei cu aristocratul Peregrine...
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
5
Dua Lipa alături de Callum Turner la un eveniment, ambii îmbrăcați în ținute elegante
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, declarând că ea este „cea mai frumoasă femeie din lume”. Actorul a dezvăluit „regula” lor pentru a face relația să funcționeze, în ciuda programelor...
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Parteneri
×