La aproximativ 10 luni după ce a avut o cădere emoțională, Selena se îndreaptă către vindecare și vrea să facă câteva schimbări în viața ei. Pe lista de priorități se află și ieșitul la date, deoarece Selena simte nevoia să socializeze și să descopere persoana potrivită pentru ea.
„Selena se simte mult mai bine. Și-a schimbat total stilul de viață și starea de sănătate. Pe lângă asta, a început să petreacă mai mult timp cu familia și pritenii. Ce își dorește cel mai mult este să reușească să lanseze în 2020 un nou album, la care lucrează deja.”, a declarat o sursă a acesteia.
Deși nu are un tipar bine stabilit, Selena și-ar dori un partener care să îi fie mereu alături, să o înțeleagă și să o susțină mereu în ceea ce vrea să facă. Deși au existat câteva zvonuri că ar exista ceva între ea și Zac Efron, se pare că aceasta nu exclude posibilitatea de a apărea la brațul celebrului actor.