Secretul unui corp perfect. Ce dietă urmează Antonia pentru a arăta atât de bine

Faptul că Antonia este una dintre cele mai frumoase vedere din țară, dar și din lume, nu mai este un secret pentru nimeni. Artista are un corp perfect pe care l-a obținut cu multe ore de antrenament, dar și un regim alimentar bine calculat

Publicat: 6 octombrie 2022, 14:16

Antonia a împrumutat mai multe obieceiuri sănătoase de la Alex Velea, printre care și mersul la sală. Artista a fost mereu adepta mișcării, iar faptul că face totul într-un mediu controlat și organizat este mult mai bine. Iubita lui Velea este foarte strictă cu ea și știe că atunci când vine vorba de făcut sport sau de urmat o alimentație sănătoasă, nu există timp de scuze.

Antonia, o mămică sexy

Chiar dacă are doi copiii care au nevoie de timp, atenție și implicare, Antonia reușește să îmbine mereu utilul cu plăcutul, astfel că după ce îi lasă pe Achim și pe Dominic la grădiniță, se opresc să își facă și antrenamentele. Minunile nu se obțin peste noapte, iar artista știe asta. Pe lângă zeci de ore petrecute în sala de sport, Antonia are și un regim alimentar pe care îl respectă cu sființenie.

„Am o dietă și merg la sală împreună cu Alex. Și mă mai întreabă oamenii când am timp de toate acestea. E foarte simplu! Nu e ca și cum stau toată ziua la sală, poți să îți iei o oră din viața ta. Ducem copiii la grădiniță și după ce îi ducem mergem la sală dimineața. 

Fără grăsimi, fără carne în ulei. În mare parte mănânc carne la grătar, pui sau mușchi de vită, orez, cu multe legume pur și simplu. Lumea crede că trebuie să faci foamea și nu e bine. Dimpotrivă, nu funcționează așa. Cel mai bine e să ai o dietă echilibrată. Trebuie să faci și sport, să îți pui corpul în mișcare”, a declarat Antonia pentru CanCan.

Secretul unui corp perfect. Ce dietă urmează Antonia pentru a arăta atât de bine
Facebook
Te-ar mai putea interesa
Două imagini cu Antonia îmbrăcată casual
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
Smiley, Alex Velea și Connect-R arătând cu degetele unul către altul
Smiley a vorbit despre prietenia de peste 20 de ani cu Alex Velea și Connect-R. Cei trei cântăreți au lansat împreună Nu mă ierta, colaborarea anului în muzica românească
Smiley a vorbit despre prietenia de peste 20 de ani cu Alex Velea și Connect-R. Cei trei cântăreți au lansat împreună Nu mă ierta, colaborarea anului în muzica românească
Antonia și Oscar, fotografie împreună
Antonia lansează “Nu mai am pentru tine”, prima colaborare cu Oscar
Antonia lansează “Nu mai am pentru tine”, prima colaborare cu Oscar
Recomandările ZUTV.ro
1
O imagine cu Sia cântând la microfon
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în mijlocul unei dispute aprinse pentru custodia fiului lor de doi ani. Daniel Bernad susține, într-un nou dosar depus în instanță, că...
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
2
Rosalia îmbrăcată cu o rochie neagră elegantă
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
Cea mai recentă lansare a cântăreței ar putea fi un mesaj adresat lui Rauw Alejandro, fostul ei partener. Iată ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa Berghain. Rosalía...
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
3
Două imagini cu Antonia îmbrăcată casual
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic. Diva a oferit mai multe detalii despre noul ei single într-un mesaj publicat pe profilul ei de Instagram. Artista a mărturisit că este extrem...
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
4
O imagine cu Sophie Turner îmbrăcată cu un hanorac negru
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Actrița din Game of Thrones ar fi fost la o „întâlnire secretă” cu interpretul piesei Yellow, la scurt timp după ce relația ei cu aristocratul Peregrine...
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
5
Dua Lipa alături de Callum Turner la un eveniment, ambii îmbrăcați în ținute elegante
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, declarând că ea este „cea mai frumoasă femeie din lume”. Actorul a dezvăluit „regula” lor pentru a face relația să funcționeze, în ciuda programelor...
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Parteneri
×