Răzvan Simion, în lacrimi după roast-ul făcut de fiica lui, Ianca

Surprize, emoții puternice și lacrimi de fericire pentru Răzvan Simion, care a fost copleșit de momentul în care și-a văzut fiica pe scena iUmor. Roast-ul pregătit de Ianca Simion l-a făcut pe tatăl ei să se simtă ca într-un rollercoaster emoțional. Glume „acide“ și poante „dulci“ i-au spus prezentatorului de la Neatza și Paula Chirilă, și Andrei Garici. Momentele lor, reacțiile celor patru jurați, dar și cine sunt concurenții care au făcut show pe scena emisiunii de umor, telespectatorii pot afla urmărind cea mai nouă ediţie iUmor, duminică, de la 20:00, la Antena 1. 

Publicat: 14 octombrie 2022, 12:38 / Actualizat: 17 octombrie 2022, 12:40

Apariția fiicei sale la iUmor a fost un „șoc“ dublu pentru Răzvan Simion, care ocupă scaunul celui de-al patrulea jurat în cadrul noului episod al show-ului de la Antena 1. Și asta pentru că el nu s-a așteptat nicio secundă ca Ianca să-i facă o asemenea surpriză și, totodată, pentru că tânăra se afla pentru prima dată pe o scenă atât de mare. Vizibil emoționată, fiica prezentatorului și-a jucat foarte bine rolul.

„Întotdeauna m-ai sprijinit în tot ceea ce mi-am dorit… în ceea ce ți-ai dorit tu să fac! Tata vrea neapărat să fac stomatologie. Nu înțelege că îmi e frică de freza aia mai tare decât le e frică producătorilor de freza lui“, a spus Ianca Simion în timpul roast-ului, iar tatăl ei a completat: „Aoleu! Vai, ce bună a fost“

Ulterior, tânăra și-a continuat roast-ul astfel: „Devin sentimentală, pentru că am luat de la tine emoția. Sunt emotivă ca un poet, sunt emotivă ca poetul Răzvan, tatăl meu! O să întrebe lumea ce poezii scrii tu. Nu știu, dar mi-ai spus că ai scris o poezie pentru momentul în care împlinesc 18 ani. Încă o aștept“. Momentul a fost atât de emoționant, încât nu doar Răzvan a avut ochii în lacrimi. 

Alături de Ianca, Paula Chirilă şi Andrei Garici, câştigătorul iUmor care i-a fost coleg lui Răzvan la începuturile lor în lumea televiziunii au urcat pe scena iUmor şi nu s-au oprit din glume pe seama matinalului de la Antena 1. Momentele integrale vor putea fi urmărite duminica aceasta, de la 20:00, la Antena 1. 

whatsapp share pinterest share
Recomandările ZUTV.ro
1
O imagine cu Sia cântând la microfon
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în mijlocul unei dispute aprinse pentru custodia fiului lor de doi ani. Daniel Bernad susține, într-un nou dosar depus în instanță, că...
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
2
Rosalia îmbrăcată cu o rochie neagră elegantă
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
Cea mai recentă lansare a cântăreței ar putea fi un mesaj adresat lui Rauw Alejandro, fostul ei partener. Iată ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa Berghain. Rosalía...
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
3
Două imagini cu Antonia îmbrăcată casual
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic. Diva a oferit mai multe detalii despre noul ei single într-un mesaj publicat pe profilul ei de Instagram. Artista a mărturisit că este extrem...
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
4
O imagine cu Sophie Turner îmbrăcată cu un hanorac negru
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Actrița din Game of Thrones ar fi fost la o „întâlnire secretă” cu interpretul piesei Yellow, la scurt timp după ce relația ei cu aristocratul Peregrine...
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
5
Dua Lipa alături de Callum Turner la un eveniment, ambii îmbrăcați în ținute elegante
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, declarând că ea este „cea mai frumoasă femeie din lume”. Actorul a dezvăluit „regula” lor pentru a face relația să funcționeze, în ciuda programelor...
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Parteneri
×