Vreo 250 de răsărituri din 365 le prind, de regulă, în viteză, în drum spre radio. Și asta se cheama pacat.
E o blasfemie să trăiești răsăritul pe grabă. Primul salut al soarelui trebuie savurat, ca o cafea neagră, scurtă, fără lapte. În liniște. În lene.
De aceea, mereu când vine iulie și mai am câteva săptămâni până la vacanța de vară, încep să visez la răsăriturile lenese, de la mare.
Când nu mă grabește timpul să plec la emisiune. Când nu mă liniștesc draperiile că mai pot dormi o oră sau două. Răsăriturile pe care le prind pe plaja din Costinești după petrecerile de la Tineretului. Răsăriturile văzute din scaunele de plastic ale vreunui balcon de hotel din Mamaia. Sau răsăritul acela irepetabil din Vama Veche, după ce muzica de la Stuf a tăcut și se mai auzeau doar pet-urile și dozele de bere răscolite de pașii mei.
Oriunde te-ar prinde trezitul Soarelui, la Crazy Beach sau Gaga în Mamaia, pe plaja Azur din Eforie, la Popasul Pescarilor în Olimp sau la controlul pașapoartelor din vamă, în drum spre nisipurile Bulgariei, nu ai cum să uiți vreodată muzica lor. Țin minte Agua Ardiente de acum trei ani, Vara nu Dorm de acum doi ani sau Perfeeeeeect fără tine de vara trecută.
Nu știu unde mă va prinde primul răsărit de pe plajă de anul ăsta, dar știu că azi dimineață, în drum spre radio, ascultand piesa asta, mi-am dorit foarte mult ca asta să fie coloana sonoră.
Dă-i și tu play. Cine știe, poate răsăritul ăla ne va prinde împreună.
Dă-i și tu un play dacă înțelegi cum un răsărit de august te poate încărca pentru un sezon întreg de muncă.
Mă opresc aici. Mi-e dor deja de Costinești ca unei mări pustii de pești.