blog zutv

 Corina a revenit cu o piesă nouă și un videoclip extrem de hot. ”Neprevăzut” e despre dragoste fără bariere, iar Corina a povestit despre ea în exclusivitate, pe blogul ei de pe zutv.ro!  BETON! Ăsta e cel mai tare cover pentru ”Sub pielea mea”. Sună mai bine decât varianta originală?

Cele mai noi videoclipuri, cele mai tari piese, cele mai funny momente sau cele mai emoţionante situaţii. Pe toate le găseşti pe ZU TV şi ZUTV.RO.

Ce ciudat că scenariile bune se fac doar în somn.

Când am dormit 2 ore pe noapte, câte 5 zile la rând, nu m-am cerut afară. Pentru că pasiunea mistuie oboseala. Când am avut de lansat o televizune, de organizat primele premii muzicale relevante și necontroversate din România, de trezit România cu radioul și de spus ”noapte bună, copii, lăsați părinții să facă prostii” la televizor, toate în același timp, nu m-am plâns. Și nici nu m-am cerut afară. Pentru că inima conduce mintea. Iar mintea domină corpul.  Când am alergat de unul singur 2000 de km ca să spun în 24 de ore  ”Bună seara, Moldova!”,  ”Servus, Ardeal” și ”Câți olteni sunteți aici, muică!!!”, nu m-am cerut afară. Mândria de a întâlni oameni nemaivăzuți e mai plăcută decât leneveala de duminică dimineață din patul de acasă. Chiar dacă pielea ta începe să miroasă incert a minisăpunuri de hotel, nicidecum a gelul de duș de acasă.  Când stai 7 ore pe scenă în fața unui stadion plin, poate să-ți spună cine ce-o vrea, doar n-o să te ceri afară…?!? Dormi câteva ore, fugi în Capitală și abia aștepți dimineața de luni să descrii țării întregi senzația ”Aia”. Adrenalina bate instinctul de autoconservare.  Te simți liber. Tu-Adultul faci exact ce ai visat demult Tu-Copilul. Nu calculezi drumurile în kilometri, ci destinațiile în zâmbete. Îneci dezamăgirile într-o lacrimă și scufunzi victoriile în golurile din stomac.  Nu mai ai 23 de ani ca acum 10 ani când ai început să faci matinal la radio, nici 26 ca acum 7 ani când începea primul sezon ”Răi, da’ buni”, dar nu ai cum să realizezi asta. Tu nu ai calculat niciodată anii ăstia în ani, ci în vise. Și, atunci, cum să te ceri afară?!? Există, însă, ascuns în tine, un ceas care ține tot acest calcul. Un mecanism ”perpetual”, de precizia unui tourbillon elvetian, care măsoară tot ceea ce ție ți se pare neimportant și trecător. Se numește corpul tău. Pe care credeam că sufletul și mintea îl pot controla. Dar, în definitiv, nu-l pot birui. Sufletul poate ieși învingător din bătăliile cu trupul. Mintea poate câștiga lupte cu el. Dar, asta e Marea Regulă a Timpului, la final, corpul câștigă războiul. Poate că la asta se referea și vorba ”Timpul le rezolva pe toate…” Așa mi s-a întamplat mie luni dimineața. Mai aveam 4 săptămâni până la vacanța de vară. Când m-am trezit să plec la radio, corpul a zis, pur și simplu: ”Nu!”. Seara am îndrăznit să-l contrazic și am plecat la emisia de la TV. Am terminat-o cu frisoane, antinflamatoare, așternuturi ude. Și a urmat încă o dimineață în care corpul s-a împotrivit rutinei de 10 ani.  Marți seara am fost atât de impertinent încât m-am ridicat iar din pat și am plecat la emisiune. Corpul mi-a dat din nou o palmă și m-a proiectat iar la orizontală. De data asta, neiertător. Cu ambulanța chemată în miezul nopții, tratament injectabil, radiografii, recomandare fermă de repaos și respectare strictă a medicației.  Asta e motivul pentru care săptămâna asta am avut cea mai lungă absență nedorită de la radio și tv. Trupul meu m-a cerut afară. Și m-a băgat în ședință. M-a făcut să înțeleg orice mecanism e ”perpetual” atâta timp cât nu-i stricăm noi rotițele.  Îmi cer scuze vouă pentru absență, le mulțumesc colegilor și prietenilor mei pentru că mă completează prin prezență și îmi pare rău că în ultimele zile nu am mai răspuns cu complezență la unele cereri venite cu insistență.  Și chiar dacă trupul meu a cerut un ”timeout” în locul meu, nimic nu îmi poate schimba credința că pasiunea e mai presus decât orice. Poate că Bukowski a exagerat puțin când a scris: ”Find what you love and let it kill you”. Cred că Zadig al lui Voltaire a definit mai bine sensul vieții: ”Pasiunile sunt vânturile care umflă pânzele corabiei, uneori o mai scufundă, dar fără ele corabia nu ar putea merge.”  Pe curând,  Mihai Morar P.S.: Dacă încă nu te-am plictisit, atunci îți multumesc că vei da play la cântecul de mai jos. Mult mai înțelept decât orice aș fi putut eu scrie. Îți va face bine. Asta știu sigur. 

Nu e semnat la nicio casă de discuri. Nu are în spate nicio casă de producție, niciun manager.  N-a fost la niciun concurs de talente. Nu e nici cântăreț, nici rapper.  Nu a scos vreun featuring cu vreo mare artistă a Romaniei. Nici măcar nu a înregistrat piesa asta în vreun studio profesional. Nonis este de 22 de ani M.C. în cluburi. Și de vreo 4 ani entertainer-ul din Bamboo și Le Gaga.  Stă în fiecare noapte de weekend la pupitrul clubului, în spatele DJ-ului.  Știe pe de rost toate tipologiile de clienți de club. De la ”Frate, manele nu bagi?” la ”Auzi, eu și iubitul meu împlinim azi o lună. Ești tu drăguț să pui piesa aia de la Lara Fabian?” Piesa asta e psihologie pură! Și a fost compusă și înregistrată în studioul lui improvizat acasă, în dormitor.  Și, cu toate astea, pun pariu pe orice că vara asta ”Lăsați femeile să facă ce vor” va fi piesa care va răsuna de la toate cluburile, terasele, magazinele de articole de plajă, autoservirile, benzinăriile, shaormeriile de pe litoralul românesc. De la Mamaia la Mangalia. 

Ți-e dor de un răsărit la Mare? Ascultă piesa asta. Îți va fi și mai dor.  Vreo 250 de răsărituri din 365 le prind, de regulă, în viteză, în drum spre radio. Și asta se cheama pacat.  E o blasfemie să trăiești răsăritul pe grabă. Primul salut al soarelui trebuie savurat, ca o cafea neagră, scurtă, fără lapte. În liniște. În lene.  De aceea, mereu când vine iulie și mai am câteva săptămâni până la vacanța de vară, încep să visez la răsăriturile lenese, de la mare.  Când nu mă grabește timpul să plec la emisiune. Când nu mă liniștesc draperiile că mai pot dormi o oră sau două. Răsăriturile pe care le prind pe plaja din Costinești după petrecerile de la Tineretului. Răsăriturile văzute din scaunele de plastic ale vreunui balcon de hotel din Mamaia. Sau răsăritul acela irepetabil din Vama Veche, după ce muzica de la Stuf a tăcut și se mai auzeau doar pet-urile și dozele de bere răscolite de pașii mei.  Oriunde te-ar prinde trezitul Soarelui, la Crazy Beach sau Gaga în Mamaia, pe plaja Azur din Eforie, la Popasul Pescarilor în Olimp sau la controlul pașapoartelor din vamă, în drum spre nisipurile Bulgariei, nu ai cum să uiți vreodată muzica lor. Țin minte Agua Ardiente de acum trei ani, Vara nu Dorm de acum doi ani sau Perfeeeeeect fără tine de vara trecută. Nu știu unde mă va prinde primul răsărit de pe plajă de anul ăsta, dar știu că azi dimineață, în drum spre radio, ascultand piesa asta, mi-am dorit foarte mult ca asta să fie coloana sonoră. Dă-i și tu play. Cine știe, poate răsăritul ăla ne va prinde împreună.  Dă-i și tu un play dacă înțelegi cum un răsărit de august te poate încărca pentru un sezon întreg de muncă.  Mă opresc aici. Mi-e dor deja de Costinești ca unei mări pustii de pești. 

Iubesc muzica. Pentru că muzica m-a salvat în cele mai grele momente ale vieții. Pentru că muzica m-a înalțat în clipele de victorie. Pentru că am o coloană sonoră, un refren, o strofă pentru fiecare prag al existenței mele.

Mi se face pielea de gaina de fiecare data cand aud refrenul asta: