Programele Antenei 1, preferatele românilor şi în a doua zi de sărbătoare

Şi în a doua zi de sãrbãtoare  la Antena 1, telespectatorii au preferat programele speciale ale staţiei, încã de la primele ore ale dimineţii şi pânã târziu în noapte. Astfel, conform datelor oferite de Kantar Media, Antena 1 conduce clasamentul audienţelor la nivelul întregii zile, atât pe publicul comercial, cât şi la nivel urban. Neatza cu Rãzvan şi Dani, Ajut eu!, Observator 12, Râzi cu roast de sărbătoare!, ediţia specială Chefi la cuţite, dar şi Observator 23 s-au impus ca lider detaşat de audienţă!

Publicat: 2 decembrie 2021, 7:40

whatsapp share pinterest share
Recomandările ZUTV.ro
1
Membrii trupei BTS îmbrăcați în ținute alb și negru în timp ce cântă și dansează pe scenă
BIGHIT Music a anunțat noi măsuri legale pentru a proteja drepturile membrilor din BTS. Compania de management a făcut o declarație oficială
BIGHIT Music a anunțat noi măsuri legale pentru a proteja drepturile membrilor din BTS. Compania a promis că nu va tolera niciun fel de gest de ură din partea internauților. Cântăreții din BTS vor...
BIGHIT Music a anunțat noi măsuri legale pentru a proteja drepturile membrilor din BTS. Compania de management a făcut o declarație oficială
2
Jessie J îmbrăcată într-o rochie albă cu mâneci lungi în timp ce cântă la microfon
Jessie J și-a afișat silueta după naștere într-o rochie mulată. Cântăreața le-a oferit fanilor brazilieni un spectacol unic în Sao Paulo
Jessie J și-a afișat silueta după naștere într-o rochie mulată. În luna mai a anului trecut, diva și iubitul ei baschetbalist, Chanan Safir Colman, și-au întâmpinat fiul, pe nume Sky. Jessie J a colaborat...
Jessie J și-a afișat silueta după naștere într-o rochie mulată. Cântăreața le-a oferit fanilor brazilieni un spectacol unic în Sao Paulo
3
Britney Spears îmbrăcată într-o rochie neagră cu umeri decupați și decolteu adânc
Britney Spears și Sam Asghari și-au finalizat divorțul. Cei doi s-au separat după doar 14 luni de căsnicie
Britney Spears și Sam Asghari și-au finalizat divorțul. Documentele au fost depuse miercuri seara la un tribunal din Los Angeles. Ele vor deveni oficiale imediat după ce vor fi semnate de către un judecător....
Britney Spears și Sam Asghari și-au finalizat divorțul. Cei doi s-au separat după doar 14 luni de căsnicie
4
Doja Cat îmbrăcată într-o ținută complet neagră din piele / Getty Images
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York. Cântăreața a optat pentru o fustă scurtă și un top mulat
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York. Rapperița câștigătoare a premiului Grammy a fost văzută semnând autografe pentru fanii săi. În acest an, Doja Cat a devenit prima femeie...
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York. Cântăreața a optat pentru o fustă scurtă și un top mulat
5
Britney Spears îmbrăcată într-o ținută complet neagră cu un decolteu adânc
Britney Spears și-a șters din nou Instagramul. Artista a postat un mesaj dur pentru părinții ei cu doar 24 de ore înainte de a-și închide contul
Britney Spears și-a șters din nou Instagramul. Vedeta nu a reușit să „îl tragă la răspundere” pe tatăl ei pentru controlul deținut asupra vieții și finanțelor ei în urma celor 13 ani de tutelă....
Britney Spears și-a șters din nou Instagramul. Artista a postat un mesaj dur pentru părinții ei cu doar 24 de ore înainte de a-și închide contul
Parteneri
×