Priyanka Chopra, cea mai traumatizantă experiență pe platourile de filmare. „Am ales să plec”

În ultima vreme, Priyanka Chopra a decis să fie mai transparentă ca niciodată cu fanii ei. Aceasta vrea să prezinte plusurile și minusurile vieții de vedetă, asta că să nu mai comenteze lumea că ea nu are nicio grijă. În urmă cu câteva zile, Pri a vorbit despre unul dintre episoadele care i-a marcat întreaga carieră.

Publicat: 26 mai 2023, 13:40 / Actualizat: 29 mai 2023, 10:50

Priyanka Chopra este una dintre cele mai talentate actrițe de la Bollywood. De ani buni, aceasta a descoperit faima și la Hollywood, dar a muncit din greu pentru ea. Pri nu s-a lăsat luată de val și nu a fost dispusă să facă orice pentru a primi un rol într-o producție de succes. De fapt, chiar despre asta a vorbit în interviul The Zoe Report.

Actrița de 40 de ani poate fi văzută acum pe micile ecrane în serialul „Citadel”. Iar pentru cei care o invidiază că a ajuns aici, soția lui Nick Jonas a dorit să povestească un episod care a marcat-o profund. Este vorba despre interacțiunea dintre ea și un regizor care a avut loc în 2002/2003. Imediat cum a auzit ce propunere îi face, actuala soție a lui Nick a decis să plece instant de pe platouri.

Priyanka Chopra a părăsit imediat platoul de filmare

„Eram sub acoperire, trebuia să-l seduc pe bărbat. Însă, în timp ce făceam asta, trebuia să renunț și la haine. Eu tot încercam să mă acopăr, moment în care regizorul mi-a spus că trebuie să mă dezbrac, să i se vadă lenjeria personajului meu. Altfel, nimeni nu va veni în cinematografe să vadă filmul.

Nu mi-a spus asta direct, ci a spus-o stilistului care era în fața mea. A fost un moment dezumanizant, am simțit că sunt folosită. Atunci, am simțit că arta nu este important și că nici ceea ce fac eu nu este apreciat. Acum, după mai bine de două decenii în industria cinematografică, am învățat să mă apăr. Știu cum să procedez să nu impun bariere și să se înțeleagă ceea ce transmit”, a spus Priyanka Chopra.

Te-ar mai putea interesa
Priyanka Chopra îmbrăcată într-o haină albă pufoasă, alături de Nick Jonas îmbrăcat într-un costum bleumarin
Priyanka Chopra și Nick Jonas s-au bucurat de o vacanță romantică în insulele Turks și Caicos, împreună cu micuța Malti
Priyanka Chopra și Nick Jonas s-au bucurat de o vacanță romantică în insulele Turks și Caicos, împreună cu micuța Malti
Nick Jonas alături de Priyanka Chopra, ambii îmbrăcați elegant
Cronologia poveștii de iubire dintre Nick Jonas și Priyanka Chopra. Cum a început, de fapt, totul: „M-a bătut pe spate înainte să plece”
Cronologia poveștii de iubire dintre Nick Jonas și Priyanka Chopra. Cum a început, de fapt, totul: „M-a bătut pe spate înainte să plece”
Priyanka Chopra, victima bullying-ului din cauză că nu are dimensiuni de model. Ce designeri au jignit-o pe soția lui Nick Jonas

Recomandările ZUTV.ro
1
O imagine cu Sia cântând la microfon
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în mijlocul unei dispute aprinse pentru custodia fiului lor de doi ani. Daniel Bernad susține, într-un nou dosar depus în instanță, că...
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
2
Rosalia îmbrăcată cu o rochie neagră elegantă
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
Cea mai recentă lansare a cântăreței ar putea fi un mesaj adresat lui Rauw Alejandro, fostul ei partener. Iată ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa Berghain. Rosalía...
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
3
Două imagini cu Antonia îmbrăcată casual
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic. Diva a oferit mai multe detalii despre noul ei single într-un mesaj publicat pe profilul ei de Instagram. Artista a mărturisit că este extrem...
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
4
O imagine cu Sophie Turner îmbrăcată cu un hanorac negru
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Actrița din Game of Thrones ar fi fost la o „întâlnire secretă” cu interpretul piesei Yellow, la scurt timp după ce relația ei cu aristocratul Peregrine...
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
5
Dua Lipa alături de Callum Turner la un eveniment, ambii îmbrăcați în ținute elegante
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, declarând că ea este „cea mai frumoasă femeie din lume”. Actorul a dezvăluit „regula” lor pentru a face relația să funcționeze, în ciuda programelor...
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Parteneri
×