Planuri de viitor. Unde se vede Nicola Peltz, soția lui Brooklyn Beckham, peste 5 ani

Brooklyn Beckham și Nicola Peltz formează unul dintre cele mai cool cupluri din lumea mondenă. Cei doi s-au întâlnit în urmă cu trei ani, iar de atunci, sunt de nedespărțit. Și pentru că relația lor este indistructibilă, mulți se întreabă când vor duce totul la nivelul următor.

Publicat: 5 mai 2023, 5:40

Nicola Peltz Beckham își dorește o mare familie. În august, soția lui Brooklyn a declarat că vrea 10 copii. Deși mulți au crezut că este o glumă, se pare că Nicola a fost cât se poate de realistă.

„Este foarte drăguț. Chiar ne dorim o familie mare. Vrem să avem proprii noștri copii, dar vrem să și adoptăm.” Mai mult, Nicola spunea că Brooklyn își dorește o familie numeroasă, mai ales că a fost influențat de ceea ce a văzut în familia ei. „Brooklyn vrea mulți copii. Data trecută a spus că vrea 8 copii. Em șapte frați și îmi place ideea de familie numeroasă. Să fiu alături de frații mei este locul meu favorit din lume.”

Deși au trecut mai bine de șase luni de când s-au căsătorit, între Nicola și Brooklyn flacăra iubirii este mai intensă ca niciodată. „Brooklyn este prietenul meu cel mai bun. Suntem împreună de trei ani și simt că trăiesc ce mai frumoasă perioadă din viața mea.”, a completat Nicola pentru Elle.

@ellemagazine

#NicolaPeltzBeckham hopes to be a mom in 5 years. ❤️ The #WelcomeToChippendales star talks about her life with BrooklynBeckham, the organization she started to save dogs from kill shelters, and more at the 🔗.

♬ original sound – ELLE (US)

Nunta lui Brooklyn cu Nicola a fost boicotată de mulți, inclusiv de tatăl miresei

Nicola Peltz l-a cucerit definitiv și iremediabil pe moștenitorul imperiului Beckham. Anul trecut, cei doi s-au căsătorit într-un cadru de vis. Pe lista invitaților au fost trecute numai nume importante, precum Serena și Venus Williams, Gordon Ramsay, Eva Longoria, Mel C și Gigi Hadid.

Atmosfera a fost întreținută de către Marc Anthony, fostul partener a lui Jennifer Lopez. Nici la partea culinară nu s-au lăsat mai prejos, iar bucătarul fostului președinte Bill Clinton a fost cel care a satisfăcut papilele gustative ale celor 600 de invitați prezenți pe moția miresei din Palm Beach, Florida.

Deși multă lume a boicotat relația lor încă din 2019 și au crezut că Nicola s-a cuplat cu Brooklyn pentru bani și faimă, adevărul este cu totul și cu totul altul. Tânăra provine dintr-o familie bogată. Tatăl Nicolei este nimeni altul decât Nelson Peltz, proprietarul Wendy’s, Sysco și The Madison Square Garden. Potrivit publicației Hello Magazine, afaceristul are o avere de 1,3 miliarde de lire sterline, în timp ce averea lui David și Victoriei Beckham ajunge la 380 de milioane de lire sterline.

Te-ar mai putea interesa
Elton John îmbrăcat într-un costum bleumarin elegant, vorbind la microfon pe scenă
Elton John și-a pierdut vederea din cauza unei infecții „severe”. Cântărețul a vorbit despre problemele lui de sănătate
Elton John și-a pierdut vederea din cauza unei infecții „severe”. Cântărețul a vorbit despre problemele lui de sănătate
Britney Spears îmbrăcată într-o haină pufoasă, de culoare albă, în timp ce cântă și dansează
Britney Spears s-a reunit cu fiul ei, Jayden. Cei doi nu s-au mai văzut de anul trecut, când tânărul s-a mutat în Hawaii cu tatăl lui
Britney Spears s-a reunit cu fiul ei, Jayden. Cei doi nu s-au mai văzut de anul trecut, când tânărul s-a mutat în Hawaii cu tatăl lui
Olivia Rodrigo îmbrăcată într-o rochie roșie, lungă până în pământ, fără mâneci și cu un decolteu adânc, în timp ce vorbește la microfon
Bunicul Oliviei Rodrigo i-a prezis succesul doar uitându-se la astrograma ei: „Le-a spus părinților mei că voi fi foarte emotivă și un artist de performanță” 
Bunicul Oliviei Rodrigo i-a prezis succesul doar uitându-se la astrograma ei: „Le-a spus părinților mei că voi fi foarte emotivă și un artist de performanță” 
Recomandările ZUTV.ro
1
O imagine cu Sia cântând la microfon
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în mijlocul unei dispute aprinse pentru custodia fiului lor de doi ani. Daniel Bernad susține, într-un nou dosar depus în instanță, că...
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
2
Rosalia îmbrăcată cu o rochie neagră elegantă
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
Cea mai recentă lansare a cântăreței ar putea fi un mesaj adresat lui Rauw Alejandro, fostul ei partener. Iată ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa Berghain. Rosalía...
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
3
Două imagini cu Antonia îmbrăcată casual
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic. Diva a oferit mai multe detalii despre noul ei single într-un mesaj publicat pe profilul ei de Instagram. Artista a mărturisit că este extrem...
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
4
O imagine cu Sophie Turner îmbrăcată cu un hanorac negru
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Actrița din Game of Thrones ar fi fost la o „întâlnire secretă” cu interpretul piesei Yellow, la scurt timp după ce relația ei cu aristocratul Peregrine...
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
5
Dua Lipa alături de Callum Turner la un eveniment, ambii îmbrăcați în ținute elegante
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, declarând că ea este „cea mai frumoasă femeie din lume”. Actorul a dezvăluit „regula” lor pentru a face relația să funcționeze, în ciuda programelor...
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Parteneri
×