Pink, moment emoționant alături de fiica ei. Willow a urcat pe scenă și a cucerit publicul instant

Pink are toate motivele să fie o mamă mândră. Fiica ei, Willow Sage dă semne că îi va călca pe urme. De faptul că este extrem de talentată, ne-am convins cu toții. Însă, recent, micuța ne-a arătat că este pregătită și pentru marile scene.

Publicat: 9 iunie 2023, 7:44
Actualizat: 12 iunie 2023, 12:37
Pink, moment emoționant alături de fiica ei. Willow a urcat pe scenă și a cucerit publicul instant DePink, moment emoționant alături de fiica ei. Willow a urcat pe scenă și a cucerit publicul instant

Pink poate spune că este o mamă împlinită și fericită. La doar 12 ani, Willow Sage, fiica ei a cucerit lumea. „Cover me in sunshine”, piesa pe care cele două au lansat-o în 2021 încă este hit. Nu este concert în care Pink să nu o cânte, iar, de data asta, a avut o surpriză pentru public. Artista a urcat pe scenă alături de fiica ei și a lăsat-o să strălucească și să aibă momentul ei.

Micuța a urcat pe scenă fără emoții și a cântat piesa pe care a compus-o alături de mama ei. Fanii au primit foarte bine momentul lui Willow, iar privirea lui Pink spune tot. Se putea citi pe chipul artistei cât de mândră și cât de fericită este pentru fiica ei.

Cum a luat naștere „Cover me in sunshine”

În 2021, Pink și-a făcut TikTok la insistențele fiicei sale, Willow. Fanii artistei știu că aceasta este foarte amuzantă, dar, fiind novice în lumea TikTok-ului, s-a lăsat ghidată de ideile fiicei sale. Micuța a vrut să poarte o discuție liberă cu mama ei, însă asta nu i-a ieșit și a început să facă un cover după piesa ”Cover me in sunshine”.

Momentul a fost extrem de apreciat în online, iar asta a convins-o pe Pink că ar fi cazul să lanseze o variantă oficială pentru piesă. ”Cover me in sunshine” are videoclip care conține cadre adorabile cu Pink și Willow, dar asta nu e tot. Piesa a mers atât de bine încât a ajuns în Billboard Chart 200. 

În primele ore de la lansare, „Cover me in sunshine” a avut 6.5 milioane de streamuri pe Spotify și 2 milioane de ascultări doar în America.

PARTENERI