Peste câteva zile se lansează sezonul 3 din „Emily in Paris”. Cum a fost la premiera de gală a serialului

„Emily in Paris” este unul dintre cele mai așteptate seriale de pe Netflix. Povestea lui Emily Cooper va avea o continuare, așa cum deja și-au dat seama cei care au urmărit cele două sezoane de până acum. Până la sezonul 3 mai este foarte puțin, dar înainte să-i dai play, trebuie să știi câteva detalii.

Publicat: 7 decembrie 2022, 11:47

Așa cum era de așteptat, „Emily in Paris” a fost prezent la „Tudum”, evenimentul organizat de Netflix. Serialul are deja un trailer oficial, dar și o dată de lansare. Pe 21 decembrie, fanii lui Emily vor putea vedea în ce direcție o duc sentimentele pe simpatica americancă. La finalul sezonului trecut, Emily Cooper a trebuit să ia o decizie foarte importantă, așa că, în funcție de aceasta, se va derula sezonul 3.

Sezonul trei o va prezenta pe Emily care își va face breton. Schimbare de look i se potrivește de minune, spre surprinderea tuturor. În cadrul „Tudum”, despre serial nu au fost date prea multe din casă. În schimb, un lucru este cert: Emily va rămâne în cercurile ei profesionale din Paris. Întrebarea cea mare care se pune este legată de viața amoroasă a americancei. După cum bine știți, aceasta nu duce deloc lipsă de pretendenți, așa că va trebui să își aleagă un partener.

Aseară, la teatru din Avenue Montaigne a avut loc premiera de gală a serialului. Actorii au strălucit la propriu, dar și la figurat. Toți au fost extrem de mândri de prestația lor din serial și garantează că noul sezon îi va lăsa pe toți muți de uimire.

„Emily in Paris”, un serial care atrage controversele ca un magnet

Serialul este una dintre cele mai așteptate producții, mai ales de către cei care au urmărit cu sufletul la gură ”Gossip girl” și alte seriale girlish. Netflix pariază din nou pe succesul lui, mai ales că primul sezon i-a adus lui ”Emily in Paris” două nominalizări la Golden Globes. Tocmai de aceea, serialul va reveni, în curând, cu sezonul trei, dar și patru.

Oleksandr Tkachenko, ministrul Culturii de la Kiev consideră că producătorul serialului a adus o insultă întregii națiuni prin prezentarea ucrainienilor sub o astfel de formă. Petra, este o ucraineanca care fură dintr-un magazin în timp ce o însoțește pe Emily la cumpărături. În plus, mai este prezentată și ca fiind o femeie cu un simț slab în materie de modă și care trăiește cu teama de a nu fi deportată. „În Emily în Paris avem o imagine caricaturală a unei femei ucrainene care este inacceptabilă. Este și insultătoare! Așa sunt văzuți ucrainenii în străinătate?” a scris Tkachenko pe Telegram.

Te-ar mai putea interesa
Girls, this is for you! S-a lansat imprimanta care îți trasează sprâncenele ideale. Cât costă și de unde o poți cumpăra
S-a lansat imprimanta care îți trasează sprâncenele ideale. Cât costă și de unde o poți cumpăra
S-a lansat imprimanta care îți trasează sprâncenele ideale. Cât costă și de unde o poți cumpăra
Summer is gettin' hot! Toate filmele și serialele care te așteaptă pe Netflix în iulie
Summer is gettin’ hot! Toate filmele și serialele care te așteaptă pe Netflix în iulie
Summer is gettin’ hot! Toate filmele și serialele care te așteaptă pe Netflix în iulie
Trece-le pe listă! Astea-s cele mai bune filme și seriale turcești de pe Netflix
Trece-le pe listă! Astea-s cele mai bune filme și seriale turcești de pe Netflix
Trece-le pe listă! Astea-s cele mai bune filme și seriale turcești de pe Netflix
Recomandările ZUTV.ro
1
Justin Bieber îmbrăcat cu un sacou negru peste o cămașă albă
Justin Bieber s-a întâlnit cu un preot controversat, la scurt timp după ce a recunoscut că are „probleme cu nervii”
Justin Bieber s-a întâlnit cu un preot controversat. Compozitorul a ajuns singur la biserică. Soția lui, Hailey Bieber, a venit separat, la scurt timp după el. Justin Bieber a fost, la un moment dat,...
Justin Bieber s-a întâlnit cu un preot controversat, la scurt timp după ce a recunoscut că are „probleme cu nervii”
2
Selena Gomez îmbrăcată într-o ținută albă cu umerii goi
Selena Gomez și-a etalat picioarele într-o ținută roșie sexy, alături de logodnicul ei, Benny Blanco
Selena Gomez și-a etalat picioarele într-o ținută roșie sexy. În timp ce fanii se bucură de lansarea noului ei album, cântăreața a fost văzută miercuri după-amiază în New York, alături de logodnicul Benny Blanco....
Selena Gomez și-a etalat picioarele într-o ținută roșie sexy, alături de logodnicul ei, Benny Blanco
3
Kim Kardashian îmbrăcată într-o ținută neagră elegantă, stând pe un fotoliu maro
Kim Kardashian a fost criticată pentru că și-a lăsat fiica să apară într-un videoclip muzical considerat „nepotrivit”. North West are doar 11 ani
Kim Kardashian a fost criticată pentru că și-a lăsat fiica să apară într-un videoclip muzical considerat „nepotrivit”. North are o apariție scurtă, spre finalul videoclipului, care durează opt minute. Vedeta de televiziune, în vârstă...
Kim Kardashian a fost criticată pentru că și-a lăsat fiica să apară într-un videoclip muzical considerat „nepotrivit”. North West are doar 11 ani
4
Selena Gomez îmbrăcată într-o rochie bej strălucitoare, asortată cu un colier
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită de energie în timp
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită de energie în timp. O persoană a compilat secvențe cu ea pentru a evidenția diferența izbitoare în modul în care...
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită de energie în timp
5
Selena Gomez îmbrăcată într-o ținută neagră, zâmbind în timp ce vorbește la radio
Selena Gomez a recunoscut că a fost „foarte impulsivă” în relațiile anterioare: „Am făcut greșeli”
Selena Gomez a recunoscut că a fost „foarte impulsivă” în relațiile anterioare. Cântăreața a mărturisit că fostele iubiri i-au oferit multe lecții de viață. Selena Gomez a fost cerută în căsătorie de Benny Blanco...
Selena Gomez a recunoscut că a fost „foarte impulsivă” în relațiile anterioare: „Am făcut greșeli”
Parteneri
×