Pe 1 Decembrie, distracția este asigurată de Marea Unire ZU, un concert care unește toate generațiile

Ca în fiecare an, 1 Decembrie înseamnă sărbătoare și voie bună. Iar pentru că vibe-ul de petrecere se dă de dimineață, joi, Mihai Morar, Daniel Buzdugan și Emma te așteaptă la Marea Unire ZU!

Publicat: 30 noiembrie 2022, 8:22

Marea Unire ZU a devenit, deja, o tradiție. Anul acesta, deviza „Ce unește ZU, nu dezbină nimeni!” este mai puternică ca niciodată. Pe 1 Decembrie, de la 7 dimineața ai parte de un spectacol extraordinar cu cele mai mari nume din industrie muzicală.

Și pentru că muzica ne unește pe toți, iar anul acesta se împlinesc 12 ani de Marea Unire ZU, 12 artiști și trupe își vor da întâlnire în cea mai așteptată ediție a matinalului. „Sub culoarea ZU se adună pe 1 decembrie toată muzica românească, în aceeași cântare. Așa că joi dimineață, de la ora 7:00, începem parada muzicii românești!”, a anunțat Mihai Morar, în premieră la Morning ZU.

whatsapp share pinterest share
Recomandările ZUTV.ro
1
Justin Bieber îmbrăcat cu un sacou negru peste o cămașă albă
Justin Bieber s-a întâlnit cu un preot controversat, la scurt timp după ce a recunoscut că are „probleme cu nervii”
Justin Bieber s-a întâlnit cu un preot controversat. Compozitorul a ajuns singur la biserică. Soția lui, Hailey Bieber, a venit separat, la scurt timp după el. Justin Bieber a fost, la un moment dat,...
Justin Bieber s-a întâlnit cu un preot controversat, la scurt timp după ce a recunoscut că are „probleme cu nervii”
2
Selena Gomez îmbrăcată într-o ținută albă cu umerii goi
Selena Gomez și-a etalat picioarele într-o ținută roșie sexy, alături de logodnicul ei, Benny Blanco
Selena Gomez și-a etalat picioarele într-o ținută roșie sexy. În timp ce fanii se bucură de lansarea noului ei album, cântăreața a fost văzută miercuri după-amiază în New York, alături de logodnicul Benny Blanco....
Selena Gomez și-a etalat picioarele într-o ținută roșie sexy, alături de logodnicul ei, Benny Blanco
3
Kim Kardashian îmbrăcată într-o ținută neagră elegantă, stând pe un fotoliu maro
Kim Kardashian a fost criticată pentru că și-a lăsat fiica să apară într-un videoclip muzical considerat „nepotrivit”. North West are doar 11 ani
Kim Kardashian a fost criticată pentru că și-a lăsat fiica să apară într-un videoclip muzical considerat „nepotrivit”. North are o apariție scurtă, spre finalul videoclipului, care durează opt minute. Vedeta de televiziune, în vârstă...
Kim Kardashian a fost criticată pentru că și-a lăsat fiica să apară într-un videoclip muzical considerat „nepotrivit”. North West are doar 11 ani
4
Selena Gomez îmbrăcată într-o rochie bej strălucitoare, asortată cu un colier
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită de energie în timp
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită de energie în timp. O persoană a compilat secvențe cu ea pentru a evidenția diferența izbitoare în modul în care...
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită de energie în timp
5
Selena Gomez îmbrăcată într-o ținută neagră, zâmbind în timp ce vorbește la radio
Selena Gomez a recunoscut că a fost „foarte impulsivă” în relațiile anterioare: „Am făcut greșeli”
Selena Gomez a recunoscut că a fost „foarte impulsivă” în relațiile anterioare. Cântăreața a mărturisit că fostele iubiri i-au oferit multe lecții de viață. Selena Gomez a fost cerută în căsătorie de Benny Blanco...
Selena Gomez a recunoscut că a fost „foarte impulsivă” în relațiile anterioare: „Am făcut greșeli”
Parteneri
×