Jennifer Lopez a început să fie pe val începând cu jumătatea anilor ’90 și, începând de atunci, cariera ei a fost în plină ascensiune. Chiar dacă acum este una dintre cele mai de succes artiste, începutul lui JLo nu a fost chiar atât de roz. Atunci când a decis să se mute la Hollywood pentru a-și urma visul, părinții ei nu au fost de acord cu decizia luată şi au lăsat-o pe drumuri.
Într-un interviu acordat în 2016, Jennifer Lopez a descris experiența de a face mulți bani în Hollywood. ”Conduceam o Honda pe care mi-a dat-o Keenen Ivory Wayans în perioada în care mergeam dintr-o parte în alta la concerte și audiții. Când am început să am multe concerte, mi-am cumpărat o mașină. Am optat pentru Mercedes. A fost un pas mare pentru mine.
Îmi amintesc că în aceeași săptămână în care am semnat actele pentru ea m-am despărțit și de iubitul meu. Chiar dacă eram tristă și plângeam, mi-am urmat planul. Am locuit împreună cu el 10 ani. Din acea secundă am știut că trebuie să fiu pe cont propriu. Mi-am spus >”