Erau vremuri mai simple şi mai intense, ar spune unii, decât acum, când poţi urmări orice mişcare a artistului preferat pe reţelele de socializare.
Cum era să fii FAN la sfârşitul anilor ’90, începutul anilor 2000? Cam aşa:
Mergeai la concerte cu aparat foto cu film şi aveai un număr limitat de poziţii, din care doar jumătate ieşeau bine
Te identificai cu idolii tăi.
Dacă ajungeai la un concert făceai orice, adică ORICE!, pentru a ieşi în evidenţă în speranţa că vei ajunge în faţă şi te vor remarca.
Totul era despre artistul preferat, de la haine, până la coafură, până la accesorii. Tot!
Citește și
Miley Cyrus a pozat în lenjerie intimă pentru revista Harper’s Bazaar. Vedeta a vorbit despre trecutul ei tumultuos
Sean „Diddy” Combs se confruntă cu cinci procese noi. Rapperul controversat a fost acuzat, din nou, de agresiune și alte acte de violență
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur lucru pe care l-am simțit vreodată”
Când apărea o revistă care avea poster cu trupa preferată te înfiinţai la prima oră la chioşcul de ziare, să nu se termine stocul.
Petreceai ore întregi făcând colaje cu fotografii decupate din reviste
Făceai pancarte pentru concertele la care visai să ajungi. Pentru că nu se ştie niciodată. Şi dacă erai mai realist/ă, lipeai poze cu idolii tăi prin oracolele colegilor. Şi cu câtă durere te despărţeai de ele, chiar dacă de obicei le alegeai pe cele mai neimportante pentru tine…
Cei care aveau norocul să ajungă aproape de starul preferat aveau 95% şanse să leşine şi să rateze momentul.
Pe la noi asta era puţin spre deloc probabil, aşa că îţi tapetai pereţii camerei cu postere şi visai cu ochii deschişi
Şi dacă ştiai puţină engleză le scriai preferaţilor tăi la adresele care mai apăreau prin reviste şi mai şi aşteptai răspuns, în timp ce îţi imaginai că li se pare cea mai tare scrisoare ever. Dar habar n-aveai că aia era o adresă de fan club…