New releases | Dă play celor mai tari piese lansate săptămâna asta!

Nicio săptămână fără piese noi! Aceasta poate fi deviza artiștilor de la noi, dar și a celor din afară. Așa cum probabil știi, vinerea este ziua cea mare, ziua în care îți poți face update la playlist!

Publicat: 2 septembrie 2022, 9:46

Ultima săptămână a fost una destul de productivă pentru artiști. Orele petrecute în studioul de înregistrări au dat naștere unor piese pentru care vei face o obsesie. Tot ce putem spune este că avem de toate! Colaborări inedite, reveniri spectaculoase, dar și piese așteptate cu sufletul la gură.

Unul dintre cele mai neașteptate featuring-uri este cel dintre Romeo Santos și Justin Timberlake. Cei doi au lansat „Sin Fin”, o piesă latino unde vocea lui T sună mai bine ca niciodată.

Romeo Santos este pe val și nu s-a lăsat până nu a colaborat și cu Rosalia. Cei doi s-au completat de minune, iar din chimia muzicală dintre ei a rezultat „El Panuelo”.

Piese noi de la Justin Bieber și Louis Tomlinson

Justin Bieber pare că se simte mult mai bine după ce a fost diagnosticat cu Sindromul Ramsay Hunt. Artistul a lansat „Beautiful love”, o piesă care, momentan, nu are videoclip oficial. Dacă fanii vor oferi feedback pozitiv, sigur Biebs se va gândi și la filmarea unui vizual interesant.

Una dintre cele mai mari surprize vine din partea lui Louis Tomlinson, fostul membru One Direction. De data asta, artistul a revenit pe cont propriu cu piesa „Bigger than me”. În ultima perioadă, în online, au tot existat speranțele unei reuniri One Direction, măcar de dragul fanilor. După cum se prezintă lucruri, se pare că aceasta reunire rămâne doar la nivel de vis.

Nici pe plan autohton nu stăm rău la capitolul muzică. Lidia Buble a bifat și ea o colaborare surpriză cu Mabel Yeah pentru piesa „Por amor”.

JO a păstrat și ea tradiția, iar de ziua ei a lansat „Puerto Rico”, o piesă la care a scris și fostul ei iubit, Juno.

rareș, câștigătorul One True Singer a bifat prima lui colaborare cu un arist de succes. Împreună cu Olivia Addams, „bebelușul” a lansat „Buchet de trandafiri”.

De adăugat în playlist sunt și următoarele piese:

Roxen – Fool

Ava Max – Million Dollar Baby

Sigala, David Guetta – Living without you

wrs – La melodia

Te-ar mai putea interesa
Rosalia îmbrăcată cu o rochie neagră elegantă
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
Justin Bieber îmbrăcat cu un tricou verde și o geacă neagră cu blană, asorată cu căciulă bej
Justin Bieber și-a surprins fanii cu o apariție neglijentă la un meci de baschet din Los Angeles
Justin Bieber și-a surprins fanii cu o apariție neglijentă la un meci de baschet din Los Angeles
Justin Bieber alături de soția lui, Hailey, mergând pe stradă, ambii îmbrăcați casual
Justin și Hailey Bieber și-au sărbătorit ce-a de-a șaptea aniversare a căsătoriei. Artistul a dezvăluit cele 10 valori ale „familiei Bieber”
Justin și Hailey Bieber și-au sărbătorit ce-a de-a șaptea aniversare a căsătoriei. Artistul a dezvăluit cele 10 valori ale „familiei Bieber”
Recomandările ZUTV.ro
1
O imagine cu Sia cântând la microfon
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în mijlocul unei dispute aprinse pentru custodia fiului lor de doi ani. Daniel Bernad susține, într-un nou dosar depus în instanță, că...
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
2
Rosalia îmbrăcată cu o rochie neagră elegantă
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
Cea mai recentă lansare a cântăreței ar putea fi un mesaj adresat lui Rauw Alejandro, fostul ei partener. Iată ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa Berghain. Rosalía...
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
3
Două imagini cu Antonia îmbrăcată casual
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic. Diva a oferit mai multe detalii despre noul ei single într-un mesaj publicat pe profilul ei de Instagram. Artista a mărturisit că este extrem...
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
4
O imagine cu Sophie Turner îmbrăcată cu un hanorac negru
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Actrița din Game of Thrones ar fi fost la o „întâlnire secretă” cu interpretul piesei Yellow, la scurt timp după ce relația ei cu aristocratul Peregrine...
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
5
Dua Lipa alături de Callum Turner la un eveniment, ambii îmbrăcați în ținute elegante
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, declarând că ea este „cea mai frumoasă femeie din lume”. Actorul a dezvăluit „regula” lor pentru a face relația să funcționeze, în ciuda programelor...
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Parteneri
×