Peste Ocean, discuțiile cu privire la cuplul Bradley Cooper-Irina Shayk sunt mai intense ca niciodată. Deși mulți au uitat de ei, acum, cei doi sunt din nou pe buzele tuturor. Asta pentru că în presa internațională se zvonește că Irina și Bradley și-ar mai fi acordat o șansă. Acest lucru nu ar fi exclus, mai ales că cei doi au și o fetiță împreună.
Cel care a lansat această veste este unul dintre prietenii cuplului. Sursa a declarat pentru Page Six că este foarte posibil ca Irina și Bradley să lucreze deja la o soră sau un frate pentru fetița lor. Cei doi s-au despărțit în 2019, dar au crescut-o împreună pe micuța Lea. Se pare că asta i-a făcut să își dorească să o ia de la început.
Momentan, cuplul nu a declarat nimic și, la cât de secretoși sunt, nici nu o vor face prea curând. Totuși, au fost surprinși de curând în timp ce plimbau câinii pe străzile din New York. La un moment dat, cei doi s-au ținut de mână, iar asta a fost suficient pentru ca fanii să tragă concluzii.
„Ultima lor vacanță tropicală a fost una tipică unei familii. De asta iau în considerare varianta împăcării. Irina își dorește foarte mult încă un copil. În plus, în tot acest timp, niciunul dintre ei nu a avut vreo relație serioasă”, a declarat sursa respectivă.
Ce relație a existat între Bradley Cooper și Lady Gaga
Duetul lui Lady Gaga cu Bradley Cooper de la Oscarurile din 2019 a stârnit controverse din cauza apropierii dintre cei doi artiști. Toată lumea a speculat că între cântăreață și actor se înfiripă o relație, plus că Gaga se despărțise recent de logodnicul ei, Cristian Carino.
Sătul de atâtea speculații, Bradley a vrut să dea cărțile pe față. Mai ales acum, de când se vehiculează că s-a împăcat cu Irina Shayk, fosta lui parteneră. Actorul a recunoscut că totul a fost făcut de dragul artei. Ba mai mult, se pare că au existat anumite tehnici și artificii care l-au ajutat să treacă peste tracul de scenă.
„La un moment dat, personajele noastre se îndrăgostesc oarecum în acea scenă din film. E acel moment exploziv care li se întâmplă pe scenă, în fața a mii de oameni … Ar fi fost foarte ciudat dacă am fi stat amândoi cu privirea către public.”, a spus Bradley Cooper despre momentul de la Oscaruri din 2009.