Artistul care a avut grijă să demonteze orice mit legat de muzica comercială şi a ajuns numărul 1 în peste 20 de ţări cu primul său single, era cap de afiș la Festivalul Awake, programat în septembrie, însă vestea că iubita lui va naște fix în acea perioadă i-a dat programul peste cap.
FOTO: AȘA arătau actorii din The Vampire Diaries în sezonul 1 și AȘA arată acum!
Atunci, a promis să își va reprograma concertul și s-a ținut de cuvânt. Rag’N’Bone Man ar fi trebuit să concerteze pe 8 mai, pe scena Sălii Palatului din București, însă… „Din motive neprevăzute, tronsonul sud-est european al turneului Grand Reserve susținut de artistul britanic Rag’n’Bone Man se anulează. Ultimele cinci concerte ale turneului din 2018 programate în orașele București, Sofia, Skopje, Salonic și Instanbul nu vor mai avea loc. Toți cei care au achiziționat bilete pentru concertul de pe opt mai din București, prin partenerul oficial Eventim, vor primi înapoi contravaloarea acestora. Returul biletelor se poate face până pe 9 iunie, în punctele de unde au fost achiziționate. Detalii complete, aici”, se arată în comunicatul celor de la Emagic.