Ariana Grande și Liz Gilies au legat o prietenei foarte puternică de-a lungul timpului. Cele două au un program foarte încărcat și, deși nu se văd mereu, distanța nu a fost niciodată un impediment pentru ele. Ari și Liz s-au cunoscut pe platourile de filmare ale serialului pentru adolescenți „Victorious” și sunt printre puținele care au păstrat legătură și după ce a ajuns proiectul la final.
Liz are 28 de ani și poate spune că a crescut în lumina reflectoarelor. La vârsta de 15 ani, Liz a jucat în primul ei musical, iar de atunci cariera ei a început să prindă contur. Acum doi ani, actrița s-a căsătorit cu alesul inimii ei și pare mai împlinită și fericită ca niciodată. Nici pe plan personal nu se poate plânge, mai ales că serialul „Dinastia” i-a rotunjit considerabil conturile.
La un moment dat, fanii Arianei au criticat-o pe Elizabeth pentru că nu a putut fi prezentă la nunta artistei. Liz Gillies, colega ei de pe platourile de filmare de la „Victorious” a explicat absența ei de la eveniment în cadrul emisiunii Watch What Happens Live! with Andy Cohen. „Nu am putut fi prezentă pentru că aveam nevoie de șapte zile libere, cu tot cu zbor. Nu doar că nu am spus nimănui asta, dar nici măcar nu puteam să îmi iau liber pentru ziua aceea și nu am făcut-o. Îmi pare rău!”, a spus actrița în acel moment în care avea un program foarte încărcat pe platourile de filmare de la „Dynasty”.