Matt Damon a căzut în depresie din cauza unui film. „Nu a fost așa cum mă așteptam”

Matt Damon este unul dintre cei mai apreciați actori. Din portofoliul lui fac parte unele dintre cele mai recognoscibile roluri, toate în producții de succes. Însă, până a ajuns în acest punct al carierei sale, drumul spre succes nu a fost deloc unul ușor.

Publicat: 14 iulie 2023, 11:26

Cine a spus că „arta cere sacrificii” nu a mințit deloc, iar Matt Damon poate confirma asta. De-a lungul carierei sale, Matt a jonglat cu tot felul de roluri și a intrat în pielea a zeci de personaje. Toate ocupă un loc special în inima lui, mai ales că au contribuit la dezvoltarea lui profesională. Dar, nici viața de actor nu este mereu roz, așa că Matt a avut și episoade de depresiv. Și da, în viața reală.

Fără să dea numele producției care l-a marcat cel mai mult, Matt Damon a recunoscut că s-a luptat cu depresia. Unul dintre filmele la care a luat parte i-a cauzat acest episod trist despre care nu-i face mereu plăcere să vorbească.

„Uneori, îți dai seama că joci într-un film în care nu te regăsești 100%. Poate că nu este chiar ceea ce îți dorești, dar tot îl filmezi până la capăt. Îmi amintescu cum soția mea m-a ajutat să depășesc un episod depresiv.”

Matt Damon a spus „pas” rolului din „Avatar”

Fără doar și poate, „Avatar” este unul dintre cele mai de succes filme din ultimii ani. Ei bine, se pare că Matt Damon nu a simțit potențialul filmului și a ratat ocazia de a apărea în el. În prezent, Damon spune că a fost cea mai proastă decizie aceea de a refuza blockbusterul. 

Actorului din „Good will hunting” i s-a propus rolul principal în filmul regizat de James Cameron, dar și 10% din încasările din box office. Chiar dacă a sunat foarte bine, Damon a refuzat deal-ul care-i putea aduce 250 de milioane de dolari.

„Este cel mai prost lucru pe care l-a făcut, vreodată, un actor, în istoria actoriei. Îți dai seama cum ar fi fost dacă apăream și eu în „Avatar”?! De atunci, am mai jucat în 50 de filme, cred. Însă, niciunul nu a făcut 1 milion de dolari în box office. Cred că voi rămâne in istorie. Când vei mai vedea un actor care să dea cu piciorul unei asemenea oferte?!”, a spus Matt Damon într-un interviu cu Zoe Saldana.

Recomandările ZUTV.ro
1
O imagine cu Sia cântând la microfon
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în mijlocul unei dispute aprinse pentru custodia fiului lor de doi ani. Daniel Bernad susține, într-un nou dosar depus în instanță, că...
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
2
Rosalia îmbrăcată cu o rochie neagră elegantă
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
Cea mai recentă lansare a cântăreței ar putea fi un mesaj adresat lui Rauw Alejandro, fostul ei partener. Iată ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa Berghain. Rosalía...
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
3
Două imagini cu Antonia îmbrăcată casual
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic. Diva a oferit mai multe detalii despre noul ei single într-un mesaj publicat pe profilul ei de Instagram. Artista a mărturisit că este extrem...
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
4
O imagine cu Sophie Turner îmbrăcată cu un hanorac negru
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Actrița din Game of Thrones ar fi fost la o „întâlnire secretă” cu interpretul piesei Yellow, la scurt timp după ce relația ei cu aristocratul Peregrine...
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
5
Dua Lipa alături de Callum Turner la un eveniment, ambii îmbrăcați în ținute elegante
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, declarând că ea este „cea mai frumoasă femeie din lume”. Actorul a dezvăluit „regula” lor pentru a face relația să funcționeze, în ciuda programelor...
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Parteneri
×