Lil Nas X are un băiețel de un an. De ce a ales artistul să-l țină, până acum, departe de ochii curioșilor

Well, finalul de an se pare că i-a făcut pe mulți artiști să dea din casă detalii prețioase. Și, tocmai când credeam că nu ne mai poate surprinde nimic, a venit Lil Nas X. Artistul le-a spus fanilor săi că este tătic și, de data asta, chiar este pe bune. Pentru a-i convinge pe toți, a postat chiar și o poză cu fiul lui.

Publicat: 29 decembrie 2022, 9:37

Încă de când a lansat „Old Town Road”, Lil Nas X a fost pe buzele tuturor. Artistul nu a vrut să aibă la activ doar un hit, iar apoi să se retragă. Tocmai de asta, a continuat să scrie istorie în industria muzicală și, trebuie să recunoaștem că și personalitatea l-a ajutat foarte mult.

Prezența lui a fost mai mereu una controversată. Imediat după ce a anunțat că este gay, Lil Nas X a primit un val de critici. Însă, fanii adevărați i-au fost și atunci alături. Și, cu siguranță, toți își amintesc strategia lui de promovare a albumului „Montero”. Un album atât de controversat merita o promovare pe măsură, așa că îndrăgitul artist a ales să anunțe că este… însărcinat.

Lil Nas X, un tătic mândru

Cu o burtică destul de credibilă, artistul s-a filmat în online și le-a comunicat tuturor că așteaptă un copil. Comunitatea lui de fani a „gustat” gluma, însă acum, la mai bine de un an distanță, a venit vestea care i-a uimit pe toți. Lil Nas X chiar are un copil, iar cei care au văzut imaginea cu cel mic spun că este copia fidelă a tatălui său celebru.

„Da, am un băiețel pe care nu îl voi mai ascunde de lumea crudă”, a scris artistul pe Instagram. Potrivit declarațiilor sale, micuțul s-a născut pe 21 septembrie 2021. Momentan, celebrul artist nu a dezvăluit numele copilului, dar sigur este unul cu o rezonanță puternică.

Te-ar mai putea interesa
Halle Bailey îmbrăcată într-o rochie roșie fără mâneci cu decolteu adânc
Halle Bailey a recunoscut că „e posibil să fi exagerat”, după ce a reacționat nervos când a aflat că fiul ei a apărut într-un livestream 
Halle Bailey a recunoscut că „e posibil să fi exagerat”, după ce a reacționat nervos când a aflat că fiul ei a apărut într-un livestream 
Hailey Bieber îmbrăcată într-o rochie albă, asortată cu un colier strălucitor și ochelari de soare negri
Hailey Bieber și-a etalat noul inel cu diamante pe care scrie „mamă”, la două săptămâni după ce l-a născut pe Jack
Hailey Bieber și-a etalat noul inel cu diamante pe care scrie „mamă”, la două săptămâni după ce l-a născut pe Jack
Hailey Bieber îmbrăcată într-o maletă maro
Hailey Bieber a revenit pe Instagram. Diva a postat un clip adorabil din filmul animat „The Land Before Time”
Hailey Bieber a revenit pe Instagram. Diva a postat un clip adorabil din filmul animat „The Land Before Time”
Recomandările ZUTV.ro
1
O imagine cu Sia cântând la microfon
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în mijlocul unei dispute aprinse pentru custodia fiului lor de doi ani. Daniel Bernad susține, într-un nou dosar depus în instanță, că...
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
2
Rosalia îmbrăcată cu o rochie neagră elegantă
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
Cea mai recentă lansare a cântăreței ar putea fi un mesaj adresat lui Rauw Alejandro, fostul ei partener. Iată ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa Berghain. Rosalía...
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
3
Două imagini cu Antonia îmbrăcată casual
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic. Diva a oferit mai multe detalii despre noul ei single într-un mesaj publicat pe profilul ei de Instagram. Artista a mărturisit că este extrem...
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
4
O imagine cu Sophie Turner îmbrăcată cu un hanorac negru
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Actrița din Game of Thrones ar fi fost la o „întâlnire secretă” cu interpretul piesei Yellow, la scurt timp după ce relația ei cu aristocratul Peregrine...
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
5
Dua Lipa alături de Callum Turner la un eveniment, ambii îmbrăcați în ținute elegante
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, declarând că ea este „cea mai frumoasă femeie din lume”. Actorul a dezvăluit „regula” lor pentru a face relația să funcționeze, în ciuda programelor...
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Parteneri
×