Kylie Jenner, înșelată de Travis Scott?! Ce are de spus rapperul în apărarea lui

Drama în sânul familiei Kardashian continuă. De data asta, în lumina reflectoarelor este cuplul Kylie Jenner-Travis Scott. Deși au doi copii împreună și par mai fericiți ca niciodată, se pare că rapperul a călcat strâmb. Sau, cel puțin, așa susține influencera cu care artistul ar fi avut o aventură.

Publicat: 24 octombrie 2022, 9:18

Young Sweet Ro este cea care se presupune că i-ar fi sucit mințile lui Travis Scott. Young este o influenceră din Statele Unite ale Americii și nu este deloc străină de lumea mondenă. În 2012, presa de peste Ocean scria că aceasta a avut o relație cu rapperul, dar nu s-a confirmat nimic. Pe net a circulat mult timp o imagine în care rapperul i-a daruit influencerei un urs gigantic de pluș. De aici și până la mii de scenarii a mai fost un singur pas.

Chiar dacă acesta ar fi fost iubitului lui Young Sweet Ro în acea perioadă, pe Kylie nu avea de ce să o afecteze. Iar asta pentru că miliardara și Travis Scott s-au cuplat în 2017, când rapperul era singur. Fanii cuplului știu că în 2019 a existat o separare între cei doi, separare al cărei motiv rămâne un mister și în ziua de azi.

Fanii lui Kylie Jenner au sărit la atac

Evident, fanii au început să cerceteze totul și au ajuns la o concluzie. În tot acel timp al separării, Young Sweet Ro și Travis Scott frecventau aceleiași locuri. La un moment dat, influencera s-a pozat cu adidașii lui Travis Scott pe fundal, punând, astfel și mai multe paie pe foc. Evident, fanii i-au oferit cel mai mare val de hate, dar Kylie nu a comentat niciodată subiectul. În schimb, Travis nu s-a putut abține și a postat recent un mesaj pe Instagram.

„Se întâmplă o mulțime de lucruri ciudate. O persoană neinvitată a postat imagini unde se presupune că am fost și eu. Spun asta pentru ultima dată. Nu o cunosc pe această persoană, nu am fost niciodată cu ea. Așa că încetați să mai credeți povești”.

Young Sweet Ro nu a tăcut și i-a dat replica lui Travis imediat. „Să spui că nu mă cunoști și că nu ai fost niciodată cu mine, când ai fost cu mine… Toată lumea ne-a văzut împreună, am poze și filmări cu noi doi.”

Kylie Jenner, înșelată de Travis Scott?! Ce are de spus rapperul în apărarea lui
Daily Mail/ Instagram
Te-ar mai putea interesa
Kylie Jenner îmbrăcată într-o rochie neagră din latex, fără mâneci
Jennifer Lopez și Kylie Jenner au participat la înmormântarea lui Jesus Guerrero, hairstylistul vedetelor
Jennifer Lopez și Kylie Jenner au participat la înmormântarea lui Jesus Guerrero, hairstylistul vedetelor
Hailey Bieber îmbrăcată într-o rochie complet neagră, lungă și mulată
Hailey Bieber a fost surprinsă în public pentru prima dată după ce a născut. Vedeta a luat cina cu prietena ei apropiată, Kylie Jenner
Hailey Bieber a fost surprinsă în public pentru prima dată după ce a născut. Vedeta a luat cina cu prietena ei apropiată, Kylie Jenner
Travis Scott îmbrăcat într-o ținută complet neagră
Lucruri mai puțin știute despre Travis Scott. 20 de fapte inedite din viața și cariera celebrului rapper
Lucruri mai puțin știute despre Travis Scott. 20 de fapte inedite din viața și cariera celebrului rapper
Recomandările ZUTV.ro
1
O imagine cu Sia cântând la microfon
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în mijlocul unei dispute aprinse pentru custodia fiului lor de doi ani. Daniel Bernad susține, într-un nou dosar depus în instanță, că...
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
2
Rosalia îmbrăcată cu o rochie neagră elegantă
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
Cea mai recentă lansare a cântăreței ar putea fi un mesaj adresat lui Rauw Alejandro, fostul ei partener. Iată ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa Berghain. Rosalía...
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
3
Două imagini cu Antonia îmbrăcată casual
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic. Diva a oferit mai multe detalii despre noul ei single într-un mesaj publicat pe profilul ei de Instagram. Artista a mărturisit că este extrem...
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
4
O imagine cu Sophie Turner îmbrăcată cu un hanorac negru
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Actrița din Game of Thrones ar fi fost la o „întâlnire secretă” cu interpretul piesei Yellow, la scurt timp după ce relația ei cu aristocratul Peregrine...
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
5
Dua Lipa alături de Callum Turner la un eveniment, ambii îmbrăcați în ținute elegante
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, declarând că ea este „cea mai frumoasă femeie din lume”. Actorul a dezvăluit „regula” lor pentru a face relația să funcționeze, în ciuda programelor...
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Parteneri
×