Kim K a luat-o razna înainte de MET Gala! Ce reguli le-a impus celor care au stat în aceeași cameră cu rochia lui Marilyn Monroe

Anul acesta, la MET Gala, Kim Kardashian a dus totul la un alt nivel. Miliardara a decis să îmbrace o piesă vestimentară monumentală, așa că a optat pentru rochia purtată de Marilyn Monroe. Presiunea de pe umerii ei a fost mare în timpul evenimentului, dar stai să vezi cum e fost la pregătiri!

Publicat: 23 noiembrie 2022, 10:33

Kim Kardashian i-a lăsat pe toți cu gura căscată anul acesta. După divorțul de Kanye West, vedeta a trecut printr-o criză vestimentară. În unul dintre episoadele show-ului „The Kardashians”, aceasta a povestit cum simte că nu are o identitate proprie și îi este foarte greu să își găsească stilul. Asta și din cauza faptului că, până acum un an, de aparițiile ei se ocupa Kanye.

Ei bine, se pare că diva a revenit imediat pe linia de plutire, iar apariția ei de le MET Gala a rupt gura târgului. Kim a purtat rochia lui Marilyn Monroe, luată pe „semnătură” de la muzeu. Pentru că era o piesă de artă în adevăratul sens al cuvântului, Kim, dar și cei prezenți în jurul ei au trebuit să aibă foarte mare grijă cu ea. Și pentru a nu risca absolut nimic, vedeta s-a transformat, efectiv, într-un dictator cu câteva ore înainte de marele eveniment.

„O să înnebunesc dacă cineva atinge ceva în această cameră! Nu aveți voie cu mâncare sau cu băutură! Dacă vă vine să strănutați, mergeți în camera alăturată! Pe bune, nu glumesc! Kylie, nu atinge nimic! Știu că ai bani suficienți să plătești, dar nu asta este ideea. Toată dedicarea și tot ce am reușit să punem în scenă a durat 10 minute, dar au fost cele mai lungi minute din viața mea!”

Kim K, acuzată că a distrus rochia lui Marylin

Miliardara a fost „linșată” de către fani. Totul s-a întâmplat după ce au apărut pe Instagram câteva imagini care arătau că rochia pe care miliardara a purtat-o la MET Gala este într-o stare deplorabilă. Cea ce i-a nemulțumit pe mulți este faptul că fosta iubita lui Pete s-a chinuit să o îmbrace, rupându-i dantela și câteva cristale. „În cazul în care ai ratat….Cristale lipsă și unele atârnate de un fir. Rochia, expusă la locația Ripley’s Hollywood pe 12 iunie 2022. A meritat?”, este mesajul din descrierea fotografiilor.

Cei de la muzeul de unde a fost luată rochia au reacționat imediat. Reprezentanții de la Ripley’s Believe It or Not! nu tolerează ca vedeta să fie acuzată pe nedrept și susțin că rochia este intactă. Același lucru l-a subliniat și Kim. Miliardara a fost invitată la „Today” și a fost prima ei apariție publică după întregul scandal.

„O respect pe Marilyn. Înțeleg cât de mult înseamnă această rochie pentru istoria Americii. Tema de la MET Gala a fost despre asta și m-am gândit că nu este nimic mai reprezentativ decât Marilyn Monroe. A fost un întreg proces. Am apărut pe covorul roșu într-o altă rochie. Am îmbrăcat rochia lui Marilyn la intrare, am mers apoi pe scări. Cred că totul a durat 3-4 minute, apoi m-am schimbat când am ajuns la capătul scărilor. Am lucrat excepțional cu Muzeul Ripley’s. Am avut mereu oameni după mine care s-au ocupat de rochie”, a spus Kim în emisiunea „Today”.

Te-ar mai putea interesa
Kim Kardashian alături de Nort West la un meci de baschet, ambele îmbrăcate casual
Kim Kardashian a fost văzută în Los Angeles alături de fiica ei, North West. Cele două vedete s-au bucurat de o zi la spa
Kim Kardashian a fost văzută în Los Angeles alături de fiica ei, North West. Cele două vedete s-au bucurat de o zi la spa
Kanye West îmbrăcat cu un tricou alb, la un eveniment Yeezy
Kanye West a declarat că regretă că a lăsat-o însărcinată pe Kim Kardashian: „A fost vina mea”
Kanye West a declarat că regretă că a lăsat-o însărcinată pe Kim Kardashian: „A fost vina mea”
Kim Kardashian îmbrăcată într-o ținută neagră elegantă, stând pe un fotoliu maro
Kim Kardashian a fost criticată pentru că și-a lăsat fiica să apară într-un videoclip muzical considerat „nepotrivit”. North West are doar 11 ani
Kim Kardashian a fost criticată pentru că și-a lăsat fiica să apară într-un videoclip muzical considerat „nepotrivit”. North West are doar 11 ani
Recomandările ZUTV.ro
1
O imagine cu Sia cântând la microfon
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în mijlocul unei dispute aprinse pentru custodia fiului lor de doi ani. Daniel Bernad susține, într-un nou dosar depus în instanță, că...
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
2
Rosalia îmbrăcată cu o rochie neagră elegantă
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
Cea mai recentă lansare a cântăreței ar putea fi un mesaj adresat lui Rauw Alejandro, fostul ei partener. Iată ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa Berghain. Rosalía...
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
3
Două imagini cu Antonia îmbrăcată casual
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic. Diva a oferit mai multe detalii despre noul ei single într-un mesaj publicat pe profilul ei de Instagram. Artista a mărturisit că este extrem...
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
4
O imagine cu Sophie Turner îmbrăcată cu un hanorac negru
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Actrița din Game of Thrones ar fi fost la o „întâlnire secretă” cu interpretul piesei Yellow, la scurt timp după ce relația ei cu aristocratul Peregrine...
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
5
Dua Lipa alături de Callum Turner la un eveniment, ambii îmbrăcați în ținute elegante
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, declarând că ea este „cea mai frumoasă femeie din lume”. Actorul a dezvăluit „regula” lor pentru a face relația să funcționeze, în ciuda programelor...
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Parteneri
×