John Legend și Chrissy Teigen au deschis ușile fanilor. Cum arată reședința celor doi

Chrissy Teigen și John Legend formează unul dintre cele mai solide cupluri de peste Ocean. Cei doi se cunosc de ani buni, iar familia lor pare mai fericită și mai unită ca niciodată. Artistul și fostul model au secretele lor prin care păstrează conexiunea și unitatea familială, iar unul dintre ele este casa lor.

Publicat: 3 august 2023, 15:39 / Actualizat: 4 august 2023, 7:48

Pentru John Legend și Chrissy Teigen, casa reprezintă centrul universului lor. Celor doi le place să petreacă mult timp împreună, alături de copiii minunați pe care îi au. Seara, când programul le permite, artistul și frumoasa lui soție se adună în living împreună cu picii și patrupezii lor și așa arată o seară perfectă pentru ei.

Cei doi au deschis ușile casei pentru celebra publicație Architectural Digest. Artistul a prezentat principalele elemente ale casei sale care au fost gândite special pentru el. Aceasta a lucrat cu unul dintre cei mai cunoscuți designeri de interior care s-au asigurat că transpune toate dorințele lui John.

Chrissy Teigen și John Legend și-au construit casa vieții lor

Spre deosebire de alte cupluri, acasă la John și la Chrissy, bucătăria nu stă degeaba. Soția artistului este pasionată de gătit și chiar este o voce sonoră în acest domeniu. De departe, punctul central al casei este barul cu pian. Pe tavan, John Legend are un candelabru făcut din pahare de vin pe care sunt scrise versuri din piesele lui.

Chrissy Teigen și John Legend au mers foarte mult pe nuanțe și elemente naturale. Tocmai de aceea, în mijlocul casei se află un copac. Pe bune. Acum, viața lui John și a soției sale este completă, iar asta pentru că au devenit părinți pentru a patra oară. Pentru ca micuțul să vină în familia lor, cei doi au apelat la o mamă surogat.

Chrissy și John l-au primit pe micuț pe 19 iunie, iar numele lui este Wren Alexander Stephens. Acest nume nu a fost deloc ales la întâmplare, ci are în spate o poveste extrem de emoționantă. Prenumele Alexander provine de la numele femeii care a purtat sarcina, Alexandra.

Te-ar mai putea interesa
Dragostea nu ține cont de reguli. 10 cupluri de celebrități în care ea este mai înaltă decât el
Dragostea nu ține cont de reguli. 10 cupluri de celebrități în care ea este mai înaltă decât el
Dragostea nu ține cont de reguli. 10 cupluri de celebrități în care ea este mai înaltă decât el
AWW! Chrissy Teigen și John Legend și-au făcut tatuaje pereche, iar internetul a luat-o razna!
AWW! Chrissy Teigen și John Legend și-au făcut tatuaje pereche, iar internetul a luat-o razna!
AWW! Chrissy Teigen și John Legend și-au făcut tatuaje pereche, iar internetul a luat-o razna!
ȘASE artiști celebri care s-au combinat cu fotomodele
ȘASE artiști celebri care s-au combinat cu fotomodele
ȘASE artiști celebri care s-au combinat cu fotomodele
Recomandările ZUTV.ro
1
O imagine cu Sia cântând la microfon
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în mijlocul unei dispute aprinse pentru custodia fiului lor de doi ani. Daniel Bernad susține, într-un nou dosar depus în instanță, că...
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
2
Rosalia îmbrăcată cu o rochie neagră elegantă
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
Cea mai recentă lansare a cântăreței ar putea fi un mesaj adresat lui Rauw Alejandro, fostul ei partener. Iată ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa Berghain. Rosalía...
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
3
Două imagini cu Antonia îmbrăcată casual
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic. Diva a oferit mai multe detalii despre noul ei single într-un mesaj publicat pe profilul ei de Instagram. Artista a mărturisit că este extrem...
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
4
O imagine cu Sophie Turner îmbrăcată cu un hanorac negru
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Actrița din Game of Thrones ar fi fost la o „întâlnire secretă” cu interpretul piesei Yellow, la scurt timp după ce relația ei cu aristocratul Peregrine...
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
5
Dua Lipa alături de Callum Turner la un eveniment, ambii îmbrăcați în ținute elegante
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, declarând că ea este „cea mai frumoasă femeie din lume”. Actorul a dezvăluit „regula” lor pentru a face relația să funcționeze, în ciuda programelor...
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Parteneri
×