Joey King a demonstrat tuturor că nu duce deloc lipsă de talent. De la un rol într-un film pentru adolescenți, Joey a ajuns departe. Anul acesta a bifat nu una, ci două producții de anvergura. Una dintre ele este filmul de „The Princess” care o are în rol principal, iar cea de-a doua este huge.
King a reușit ceea ce alții doar visează. Actrița a împărțit platoul de filmare cu nimeni altul decât Brad Pitt. Joey King, Brad Pitt, Zazie Beetz, Aaron Taylor-Johnson și Brian Tyree Henry sunt colegi în producția „Bullet train”. Acesta este unul dintre cele mai așteptate filme ale anului și nu este de mirare că au fost organizate evenimente de lansare în marile orașe.
După Paris și Berlin, a venit rândul ca Joey King să își facă apariția și în Los Angeles. Actrița nu a mai mers singură de data asta, ci însoțită de logodnicul ei, Steven Piet. Premiera „Bullet train” este primul eveniment la care cei doi apar în calitate de cuplu, într-un cadru oficial.
Cine este, de fapt, logodnicul lui Joey King
Joey King și-a găsit sufletul pereche nu doar sentimental vorbind, ci și profesional. Actrița s-a logodit cu Steven Piet, iar acum fanii așteaptă marele eveniment. Steven nu petrece prea mult timp în lumina reflectoarelor, ci preferă să facă munca din spate. Steven a absolvit Savannah College of Art and Design și deja apare ca regizon în creditele a patru filme mari: Channel Zero, Uncle John, The Act și Briarpatch. Joey a avut și ea rolul principal în The Act. Acolo, a interpretat-o pe Rose Blanchard. Acum, atât Joey cât și Steven vor avea rolul principal în viitoarea lor familie cu acte-n regulă.
Înainte de Steven Piet, Joey a avut o relație cu Jacob Elordi, partenerul ei din seria „The Kissing Booth”. Cei doi s-au cuplat în 2017, dar s-au despărțit în 2018, pe vremea când filmau la cea de-a treia parte a filmului. Atunci, Joey declara că nu a fost cea mai fericită etapă să filmeze alături de fostul ei iubit, dar a trebuit să dea dovadă de profesionalism.