Jennifer Lopez a avut mai multe relații eșuate, așa că nu mai vrea să sufere. De data asta, artista și-a luat măsuri serioase de precauție și a ajuns la concluzia că varianta salvatoare este un contract prenupțial. Vedeta a fost destul de drastică și, oricât de mult l-ar iubi pe Ben, nu l-a menajat deloc. Potrivit celor de la American Post, contractul conține mai mult condiții care nu au fost dezvăluite. Una singură a atras atenția mai mult și este cea care se referă la pretențiile de ordin sentimental. Mai exact, JLo i-ar fi impus lui Affleck să întrețină relații intime cu ea de cel puțin patru ori pe săptămână.
Jennifer Lopez a fost cea care a povestit cum a avut loc întreg procesul și, de departe, este una dintre cele mai originale cereri în căsătorie.
„Îți poți imagina cum cel mai mare vis al tău devine realitate? Sâmbătă seara, în timp ce era în locul meu preferat din întreaga lume (în cadă), iubitul meu frumos a îngenuncheat și m-a cerut de soție. Nu mă așteptam deloc la asta. Pur și simplu m-am uitat în ochii lui care râdeau și plângeau în acelați timp. Nu mi-a venit să cred că după 20 de ani se întâmplă din nou. Am rămas fără cuvinte. Normal că i-am spus „DA”!”, a scris Jennifer pe internet în cadrul proiectului pe care îl are, „On the JLo newsletter”.
Inelul nu este deloc unul banal. Affleck a surprins-o pe JLo cu un inel cu o piatră mare, verde care are o puternică semnificație pentru artistă. Jennifer a spus mereu că verdele este culoarea ei norocoasă, încă de când a purtat rochia Versace în 2000. Sora lui Jennifer Lopez a fost cea care a postat o imagine cu diva purtând bijuteria de mii de euro, alături de descrierea „S-a întâmplat”.