Jenna Ortega scrie istorie. Actrița a fost nominalizată pentru prima dată la Premiile Emmy

Rolul lui Wednesday i-a schimbat viața la 360 de grade. Jenna Ortega, căci despre ea este vorba, s-a dedicat trup și suflet producției de pe Netflix. Deși nu a fost deloc ușor să intre în pielea fiicei Familiei Addams, totul a meritat din plin.

Publicat: 13 iulie 2023, 8:52 / Actualizat: 17 iulie 2023, 10:32

Jenna Ortega a avut un an plin cu de toate. Dincolo de proiectele ei și de campaniile publicitare, cea mai importantă reușită a fost rolul lui Wednesday din serialul cu același nume. Producția a doborât câteva recorduri pe Netflix și nu este de mirare că fanii așteaptă cu nerăbdare sezonul doi. Însă, până când acest va fi lansat pe Netflix, Jenna are un alt motiv de bucurie.

Actrița tocmai ce a aflat că a fost nominalizată, pentru prima dată, la Premiile Emmy. Odată cu această performanță, Ortega stabilește și un record. Interpreta lui Wednesday a devenit cea de-a doua cea mai tânără actriță care primește o astfel de nominalizare pentru un astfel de serial.

Jenna Ortega a avut rolul vieții ei

Înaintea ei, la aceeași categorie a fost nominalizată Paty Duke. Actrița avea 17 ani atunci când a primit această nominalizare în 1964 cu „The Patty Duke Show.” Dacă Jenna Ortega va și câștiga la categoria la care este nominalizată, va prelua recordul de la America Ferrera care a fost nominalizată la aceeași categorie. Producția care i-a purtat noroc lui Ferrera a fost „Ugly Betty” și avea 23 de ani când a primit nominalizarea în 2007.

În 2020, Zendaya a devenit cea mai tânără actriță în rol principal care a câștigat trofeul la această categorie. Avea 24 de ani când a plecat cu victoria acasă și a câștigat, din nou, doi ani mai târziu, același premiu.

Tot o premieră este și pentru Pedro Pascal, actorul din „The last of us”. Acesta a primit trei nominalizări la Premiile Emmy și scrie istorie alături de Jenna Ortega.

Te-ar mai putea interesa
Ce a pățit Jenna Ortega în timpul unui zbor. „A fost un adevărat coșmar”
Ce a pățit Jenna Ortega în timpul unui zbor. „A fost un adevărat coșmar”
Ce a pățit Jenna Ortega în timpul unui zbor. „A fost un adevărat coșmar”
Recomandările ZUTV.ro
1
O imagine cu Sia cântând la microfon
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în mijlocul unei dispute aprinse pentru custodia fiului lor de doi ani. Daniel Bernad susține, într-un nou dosar depus în instanță, că...
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
2
Rosalia îmbrăcată cu o rochie neagră elegantă
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
Cea mai recentă lansare a cântăreței ar putea fi un mesaj adresat lui Rauw Alejandro, fostul ei partener. Iată ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa Berghain. Rosalía...
Ce semnificație are colierul în formă de inimă purtat de Rosalía în piesa „Berghain”? Cât costă medalionul
3
Două imagini cu Antonia îmbrăcată casual
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic. Diva a oferit mai multe detalii despre noul ei single într-un mesaj publicat pe profilul ei de Instagram. Artista a mărturisit că este extrem...
Antonia a lansat o piesă în colaborare cu Killa Fonic: „Sper să vă placă la fel de mult cum ne place nouă”
4
O imagine cu Sophie Turner îmbrăcată cu un hanorac negru
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Actrița din Game of Thrones ar fi fost la o „întâlnire secretă” cu interpretul piesei Yellow, la scurt timp după ce relația ei cu aristocratul Peregrine...
Sophie Turner și Chris Martin formează un cuplu? Cei doi au fost surprinși la o „întâlnire secretă”
5
Dua Lipa alături de Callum Turner la un eveniment, ambii îmbrăcați în ținute elegante
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, declarând că ea este „cea mai frumoasă femeie din lume”. Actorul a dezvăluit „regula” lor pentru a face relația să funcționeze, în ciuda programelor...
Callum Turner a vorbit despre relația sa cu Dua Lipa, spunând că este „cea mai frumoasă femeie din lume”
Parteneri
×