Albumul se numește „Pastila” și conține zece piese: „Treci la Nu”, „Perna ta”, „Tic Tac”, „Somn ușor”, „Singuri”, „Copilul pierdut”, „Vin și Pastile”, „Bagă”, „Perfectul imperfect” și „Mică și Slabă”. Pe album Irina Rimes colaborează cu artiști din portofoliul Seek Music, Nane, Bruja și Amuly.
„Când am început să scriu pentru Pastila, nu știam de unde s-o iau și cum să o dau, îmi imaginam că trebuie să-mi scuip toate frustrările și toate adevărurile realității mele, dar într-un mod liric, ca să nu mă pierd pe mine, totuși. Am scris pe texte vechi, am scris texte noi, acum nu le mai deosebesc, fac toate parte din mine așa cum sunt mâinile, ochii, părul, gândurile.. toate sunt ale mele, toate adunate sunt eu. Am comis-o iar, am dat din casă, altfel nu pot să exist. Sper că vă place și sper că oamenii cu care am lucrat la acest album sunt mândri de mine.”, a spus Irina.