Ireal! Un tânăr din Caracal s-a rătăcit pe internet

Un adolescent din Caracal, Judeţul Olt, a relatat o situație demnă de cascadorii râsului și anume că s-a rătăcit pe Internet pe când naviga pe site-uri.

Publicat: 5 martie 2015, 10:29

Poliţiştii spun că au fost alertaţi printr-un apel la 112 de un român ce pretindea că s-a rătăcit şi că nu mai ştie unde se află şi ca vrea neapărat să ajungă înapoi, informează Lentpress.

Agentul şef Cosmin Burtă a declarat că numitul Mugurel Paplea a fost găsit deshidratat, epuizat şi total dezorientat în faţa calculatorului său, proprietate personală. “Eram pe libertatea.ro, buchiseam un articol BOMBA si EXCLUSIV şi cred că din greşeală am dat click şi m-am trezit pe un sait total necunoscut, fără poze cu femei goale, fără titluri mari ..ce să mai era doar text, text si iar text cât vezi cu ochii.  Mă învârteam în cerc şi în plus de asta nu mai eram cu nimeni căruia să îi cer ajutorul. M-am panicat, a afirmat Mugurel.

Situaţia hilară trăită de Mugurel i-a amuzat la culme pe poliţişti care prin câteva clickuri l-au ajutat pe acesta să ajungă pe pagina de internet iniţială.

Acest test este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.

PARTENERI